Lansări de cărţi şi evenimente la Târgul Gaudeamus – Carte de Învăţătură

Cu grijă pregătit şi mare bucurie primit, Gaudeamus – Carte de Învăţătură s-a deschis în Pavilionul Romexpo din Bucureşti. Peste 100.000 de oameni vin la fiecare ediţie să cumpere cărţi, să stea de vorbă cu inventatorii de poveşti sau să afle mersul cărţii prin lume şi aş vrea să ne lăudăm puţin, nu vreau să mi-o luaţi în nume de rău, dar suntem singurul post de radio din lume care şi-a asumat funcţia de răspândire a cuvântului tipărit şi de fiecare dată am reuşit. Chiar acum alături de noi, în direct, este colega noastră Angela Cerveni cu veşti de la Gaudeamus. Bună, Angela.
Reporter: Bună ziua. La această oră şi poate că se şi aude pe fundal, are loc o întâlnire a cititorilor cu scriitori şi publicişti de la Radio România Antena Satelor. Ei au venit să îşi salute cititorii şi să stea de vorbă cu ei. De asemenea, tot la această oră, este în desfăşurare, la standul editurii Tracus Arte, lansarea cărţilor „Luntrea goliciunilor” de Viorel Mirea şi „Incertitudine” de Coca Popescu. Înainte de eveniment am întrebat-o pe autoare ce temă au versurile sale?

Coca Popescu: Sunt poeme inspirate din viaţa fiicelor mele, din viaţa prietenilor. Mesajul poemelor – prietenie şi îmi place să spun că prietenia este un diamant care se şlefuieşte în timp, cu răbdare, loialitate şi afecţiune, iar această carte o dăruiesc tuturor cititorilor iubitori de poezie, dar şi prietenilor mei cei mai dragi care, nu de multe ori sau de puţine ori m-au inspirat.

Realizator: Iată deci, avem veşti de la Gaudeamus. Gaudeamus vă aşteaptă aici, în Bucureşti, la Târgul Romexpo. Până duminică nu ezitaţi să mergeţi acolo. Atmosfera este foarte, foarte plăcută. Colegii noştri vă sunt la dispoziţie acolo. În general, în fiecare an, a fost un eveniment extraordinar. Cu siguranţă că şi 2014 va fi la fel.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie