Campania de donare benevola de sânge „Sânge pentru viață!”

Organizația Studenților Basarabeni din București organizează, în colaborare cu Institutul de Hematologie Transfuzionala București, vineri, 21 noiembrie, Campania de donare benevola de sânge „Sânge pentru viață!”.

Prin această campanie, tinerii basarabeni își propun sesnsibilizarea și responsabilizarea semenilor cu privire la actul donării și în special să atragă atenția asupra insuficientei rezervelor sanguine cu care se confruntă spitalele din Capitală. In acest sens, apelează la bunăvoință tinerilor dornici de a-și ajuta semenii care au suferit accidente, sunt victime ale incendiilor sau bolnavi de leucemie a pentru a enumera doar câțiva dintre cei cărora transfuziile de sânge le-ar putea salvă viețile. Ulterior, bonurile de masă obținute în urma acestei campanii, organizația își propune să fericească copiii unui orfelinat din București, acum în prag de sărbători.

OSB București are drept scop promovarea valorilor româneşti în rândurile tinerilor basarabeni prin susţinerea activităţii educaţionale, promovarea acţiunilor cultural civice, precum şi monitorizarea respectării drepturilor studenţilor şi elevilor basarabeni,în special, şi a drepturilor omului, în general, in contextul integrării în comunitatea europeană.