Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, s-a întâlnit cu investitori români

Statul de drept, stabilitatea mediului de afaceri şi consultările cu părţile interesate sunt fundamentul pentru construirea unei economii dinamice şi solide – a punctat astăzi însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, la o întâlnire a investitorilor. România continuă să lucreze la îmbunătăţirea mediului de afaceri – consideră diplomatul american – şi remarcă o bună evoluţie a unor companii de stat la care s-a introdus managementul profesionist, precum şi listarea la bursă cu succes a altor societăţi cu capital public. Ca recomandări pentru viitor, Dean Thompson a subliniat nevoia de investiţii în sănătate, educaţie, infrastructură sau programe dedicate justiţiei ca reacţie la tendinţele demografice negative cu care România urmează să se confrunte în următorii ani. El atrage atenţia că graba politică pe termen scurt nu trebuie să submineze reformele pe termen lung şi asigură din nou România de sprijinul aliatului său, SUA, în eforturile de a oferi transparenţă, predictibilitate şi o guvernare stabilă, considerate elemente-cheie pentru stimularea investiţiilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 20 noiembrie)