Obligaţiile legale ale proprietarilor de câini, un hăţiş legislativ

Termenul de 1 ianuarie 2015 pentru microciparea obligatorie ar putea fi prelungit

legaizare__pasapoarte__vaccinari_si_microcipari_animale_microcip1_jpgTermenul până la care trebuie microcipaţi câinii, 1 ianuarie 2015, ar putea fi prelungit, la solicitarea proprietarilor din toate judeţele şi a organizaţiilor profesionale ale medicilor veterinari, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Până în noiembrie, au fost identificaţi şi înregistraţi doar 180.000 de câini.

Ordinul ANSVSA, AICI

„Avem numeroase semnale din ţară, de la proprietarii de animale, că termenul de 1 ianuarie 2015 este nerealist, în special în mediul rural, unde populaţia are resurse financiare limitate. Intenţia noastră a fost să identificăm toţi câinii cât mai curând, pentru prevenirea abandonului, dar cifrele arată că este imposibil să putem realiza acest deziderat la finele acestui an”, a spune preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.

Hăţişuri legislative

Pe 1 noiembrie 2014 a început o campanie de vaccinare antirabică gratuită a câinilor din gospodăriile populaţiei, care presupune nu doar imunizarea patrupedelor, ci şi identificarea şi înregistrarea lor. Acţiunea de vaccinare, ale cărei costuri sunt suportate de la bugetul de stat, este obligatorie şi va fi derulată până la sfârşitul lui februarie 2015. Medicii veterinari sunt însă la un pas de a încălca legile: una îi obligă să vaccineze obligatoriu antirabic câinii şi pisicile, iar cealaltă îi obligă să vaccineze numai câinii microcipaţi şi înregistraţi.  Practic, nu au cum să justifice un vaccin dacă nu îl fac unui câine înregistrat.

În cadrul ANSVSA, a fost convocat un grup de lucru având ca temă vaccinarea antirabică profilactică la câini precum şi prelungirea datei până la care este obligatorie microciparea câinilor, luând în considerare „toate aspectele tehnice şi legale, inclusiv impactul provocat de suspendarea aplicării HG nr. 1059/2013 (Gestionarea câinilor fără stăpân) privind normele”, mai precizează ANSVSA. Acest lucru se referă la faptul că, de la 1 ianuarie 2015, orice câine care nu are un certificat oficial care să ateste rasa trebuie şi sterilizat.

Monitorul Oficial, nr. 601 din 26 septembrie 2013, art. 132:  “Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special”.  Nu vor fi sterilizaţi acei câini care au valoare chinologică, mai exact animalele cu pedigree, înscrise în asociaţia chinologică şi care au dreptul să participe la concursuri de frumuseţe.
La sfârşitul lunii iunie, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la cererea organizaţiei Vier Pfoten, normele de aplicare a Legii câinilor fără stăpân, instanţa motivând că acestea contrazic actul normativ în ceea ce priveşte persoanele juridice cu care autorităţile locale pot încheia contracte pentru gestionarea problemei maidanezilor. Guvernul a contestat decizia, la instanţa supremă.

Deşi sterilizarea şi înregistrarea câinilor de rasă comună este obligatorie, potrivit legii, un sondaj recent realizat de Mercury Research arată că doar un sfert dintre proprietarii de câini din România sunt dispuşi să-şi sterilizeze animalele.

Costuri şi amenzi

6-1_23_954841cfcaSancţiunile pentru nerespectarea reglementărilor privind identificarea şi microciparea câinilor sunt între 2.000 şi 5.000 de lei şi între 5.000 şi 10.000 de lei pentru cei care nu-şi sterilizează câinii de rasă comună sau metişii acestora.

Preţul microcipării este cuprins între 50 şi 150 de lei, în funcţie de cabinetul veterinar şi/ sau firma producătoare. Tariful cuprinde atât valoarea dispozitivului, manopera de implantare, cât şi introducerea datelor în computer.

Sterilizarea costă aproximativ 250-400 lei, în funcţie de cabinetul veterinar. Există totuşi asociaţii de protecţie a animalelor care îi ajută cu sterilizări la preţ redus pe acei stăpâni care nu îşi permit să suporte costurile acestor intervenţii. Mai multe campanii de acest fel au fost demarate în ţară.

70% din proprietarii de câini din mediul rural au venituri mici. Nici chiar aplicarea amenzilor nu este o soluţie pentru că oamenii nu au cu ce să plătească şi pot cu uşurinţă să dovedească acest lucru. România se află în situaţia în care nu poate respecta nişte angajamente luate în faţa Uniunii Europene, din lipsa banilor.

Microcipul – descriere, implantare, identificare

pet-microchip-3Microcipul este un dispozitiv de mărimea unui bob de orez, care se inserează sub pielea animalului. Este format din sticla organică, rezistentă la şocuri sau lichide, biocompatibilă cu ţesuturile înconjurătoare. Microcipul conţine un cod unic care poate fi citit numai de către un scanner compatibil. Acest sistem se bazeaza pe unde radio de joasă frecvenţa. Cipul nu deţine o baterie şi nu necesită încărcare sau înlocuire.

Implantarea se face cu o seringă specială, distribuită împreuna cu cipul. Manevra este similara oricărei injecţii. Acul hipodermic nu provoacă suferinţă sau hemoragii animalului. Implantul se realizează între omoplaţi, sub ţesutul cutanat. Microcipul posedă un sistem antimigrare, astfel el rămâne localizat în acest punct toată viaţa. Procedura de implantare este simplă şi se poate realiza în orice cabinet veterinar. Trusa de microcipare mai deţine şi 4-5 etichete adezive, inscripţionate cu codul unic al cipului. Aceste etichete se vor ataşa carnetului de sănătate sau paşaportului.

Imediat dupa implantare microcipul este scanat şi codul unic livrat aparatului. Veterinarul va introduce acest cod în baza de date naţională, alături de datele de identificare ale animalului. Vârsta, rasa şi istoricul medical al câinelui vor fi trecute în baza de date; apoi datele de contact ale stăpânului (nume, adresă, număr de telefon).

Câinii cu stăpân vor fi identificaţi prin microcip de către medici veterinari de liberă practică organizaţi în condiţiile legii, înregistraţi ca utilizatori ai Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS):

„În vederea înregistrării câinilor, proprietarii au obligaţia de a solicita identificatorului şi operatorului RECS, identificarea electronică cu microcip aprobat conform prezentelor norme, efectuarea acţiunilor sanitare veterinare obligatorii conform prevederilor legale, înregistrarea în RECS, eliberarea carnetului de sănătate şi a paşaportului după caz.”

Nu trebuie reintroduse alte cipuri pentru câinii deja microcipaţi:

“Câinii identificaţi înainte de data intrării în vigoare a prezentei norme cu un microcip cu cod unic de identificare corespunzător standardelor ISO 11784 sau 11785, vor fi înregistraţi în baza de date şi se vor emite carnete de sănătate noi, conform prezentelor norme.”

Obligaţii ale proprietarilor de câini, potrivit portalului RomPetID gestionat de Colegiul Medicilor Veterinari:

caini
www.rompetid.ro

Să prezinte câinele la medicul veterinar pentru microcipare (microciparea câinilor este obligatorie în România începând cu data de 15 martie 2014);
Să prezinte câinele la medicul veterinar pentru efectuarea vaccinării antirabice şi a deparazitărilor periodice (vaccinarea contra rabiei a câinilor şi pisicilor în vârstă de peste 3 luni este obligatorie în România şi trebuie efectuată anual);
Să prezinte câinele la medicul veterinar pentru sterilizare (rasa comună) până cel târziu la data de 1 ianuarie 2015

Important

*Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi aflaţi în spaţiile publice sunt consideraţi câini fără stăpân şi sunt trataţi conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
*Ca deţinător de câine eşti obligat ca la ieşirea cu acesta în spaţiile publice, să ai asupra ta carnetul de sănătate al câinelui.
*Înregistrarea în RECS (Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân) este făcută exclusiv de medicul veterinar şi ai obligaţia de a-l notifica pe acesta, în termen de 7 zile, asupra evenimentelor referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte.
*La găsirea unui câine pierdut, persoanele care l-au găsit au obligaţia de a anunţa, după caz şi/sau proximitate, cea mai apropiată secţie de poliţie sau serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân înfiinţat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază a fost găsit câinele, în vederea depistării şi anunţării proprietarului.

După microciparea animalului dumneavoastră, puteţi verifica datele înscrise în registrul naţional AICI, după codul cipului.
Informaţii complete şi la zi puteţi găsi consultând periodic portalul identificării şi înregistrării animalelor de companie ROMPETID.

Bianca Ioniţă