Platforma edX – Cursuri Harvard, gratuit, la tine acasă

Internetul încă îşi descoperă potenţialul de a fi o unealtă puternică în sfera educaţiei. Desigur, colegii şi unversităţi din lumea întreagă oferă cursuri online, dar majoritatea sunt foarte costisitoare. Ca alternativă la acest univers educaţional închis şi condiţionat de taxe de sute sau chiar mii de dolari, o nouă mişcare a apărut în 2008 în SUA, atunci când au fost create o serie de cursuri gratuite online elaborate de cele mai bune universităţi din lume.

Prima platformă de acest gen a fost Coursera, dar lovitura de graţie în sensul democratizării educaţiei a venit în 2012, când prestigioasele universităţi Harvard şi MIT (Institutul Tehnologic din Massachussetts) au lansat platforma edX. Aceasta oferă peste 200 de cursuri gratuite online, de la 45 de universităţi partenere, care acoperă şase domenii principale: managementul afacerilor, automatică şi calculatoare, inginerie, ştiinţe umaniste, sociologie şi statistică. În numai doi ani de la creare, peste 2 milioane şi jumătate de oameni de toate naţionalităţile, vârstele şi profilurile culturale s-au înscris la cursurile edX.

Tentaţia de a urma un curs gratuit predat de un profesor renumit de la Harvard este indiscutabilă. Înainte ca edX să ia avânt, singurele opţiuni erau acelea de a aplica şi de a fi acceptat la Harvard, de a scoate din buzunar 65.000 de dolari pe an sau de a urma un curs online de la aceeaşi facultate pentru un preţ ceva mai „accessibil”, de 1.250 de dolari per curs.
Acum, poţi alege să urmezi un curs precum „Introducere în Programare” al lui David J. Malan şi să urmăreşti fiecare prelegere online, să-ţi efectuezi temele şi să susţii examenele în ritmul care îţi convine şi toate acestea, gratuit!
Există posibilitatea obţinerii unei diplome la finalul cursului, dar pentru aceasta trebuie plătită o taxă de circa 50-60 de dolari, la începutul cursului.

Toate aceste cursuri sunt disponibile la adresa web: www.edx.org. Unele au datele de începere şi de finalizare afişate, altele pot fi urmate oricând. Conţinutul lor poate fi consultat gratuit, dar dacă doriţi şi o certificare la final, trebuie să alegeţi din start varianta „Verified Certificate of Achievement” pentru 50 sau 90 de dolari. Aceste certificate nu sunt recunoscute ca şi credite universitare, dar pot constitui o bună recomandare într-un CV.

Pentru a te înscrie la un curs, trebuie să-ţi creezi un cont de utilizator sau poţi folosi un cont de Facebook ori Google+. Pentru familiarizarea cu conţinutul este indicat să parcurgi unn DemoX, o introducere de 30 de minute care explică metoda, elementele interactive, notarea şi dimensiunea legată de social media (cursurile au pagini individuale de Facebook unde pot fi postate întrebări, comentarii, etc.). Nucleul tuturor cursurilor sunt fişierele video, cu prelegeri profesioniste, cu grafice elaborate prezentate de profesori-vedetă. Unele cursuri au şi secţiuni unde foştii sau  actualii studenţi pot contribui la o bază de cunoştinţe comună.

Când a fost lansată în 2012, platforma edX a fost finanţată cu 30 de milioane de dolari de Harvard şi MIT. Acum, în 2014, majoritatea fondurilor provine din parteneriatele pe care cele două universităţi le-au semnat pentru a crea noi cursuri. Din taxele pecepute pentru acordarea de certificate, universităţile partenere au două opţiuni: edX primeşte primii 50.000 de dolari pentru fiecare curs şi apoi 50% din tot ce depăşeşte acest prag sau pentru o taxă de 250.000 de dolari plătită către edX, universitatea parteneră beneficiază de ajutor în elaborarea cursului şi poate păstra 70% din venituri. edX percepe în continuare câte 50.000 de dolari de fiecare dată când cursul se repetă.
Astfel, sunt satisfăcute şi nevoile de ordin financiar iar cel mai important aspect rămâne acela că milioane de oameni pot avea acces la educaţie de înaltă clasă la un preţ totuşi modic faţă de taxele de şcolarizare pe care ar trebui să le plătească anual la aceste universităţi de elită.

Schools-and-Partners---edX

Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă