Consiliul Băncii Internaţionale de Investitii a susţinut reînnoirea statutului de membru al Ungariei în această instituţie

Consiliul Băncii Internaţionale de Investitii (BII) a susţinut, la reuniunea care a avut loc în data de 20 şi 21 noiembrie, la Sofia, reînnoirea calităţii de membru a Ungariei în această instituţie, a anunţat vineri, într-un comunicat, Ministerul ungar al Economiei. Ungaria a fost susţinută în unanimitate de statele membre ale BII, respectiv Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, Rusia, Mongolia, Vietnam şi Cuba, în vederea redobândirii calităţii de membru al BII. Premergător acestei reuniuni, ministrul ungar al economiei, Mihály Varga, şi preşedintele BII, Nicolay Kosov, au semnat în data de 15 octombrie a acestui an, la Budapesta, o Declaraţie-Acord referitor la condiţiile juridice şi financiare privind reînnoirea statutului de membru al Ungariei, în Banca Internaţională de Investiţii. Solicitarea oficială a Ungariei a fost înaintată – luând în considerare şi această Declaraţie-Acord – în urma unei decizii adoptate la nivel guvernamental. Potrivit comunicatului, Ungaria s-a retras din BII în 2000, pe motiv că în acea vreme Banca Internaţională de Investitii nu a desfăşurat o activitate eficientă şi suficient de transparentă. În prezent, BII dezvoltă o strânsă relaţie de cooperare cu cele mai importante instituţii financiare internaţionale – cum ar fi de exemplu Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – în domeniul strategiei de creditare, iar reprezentanţii acestor importante instituţii financiare participă la reuniunile Consiliului BII, conform comunicatului Ministerului ungar al Economiei, care mai precizează că reînnoirea statutului de membru al Ungariei în BII se încadrează perfect în obiectivele politice economice ale Ungariei, respectiv în politica „de deschidere spre Orient”.

www.hirado.hu – 22 noiembrie