„Pas cu pas” a câştigat trofeul de cea mai râvnită carte a Târgului Gaudeamus

Târgul Internaţional Gaudeamus „Carte de Învăţătură”, organizat de Radio România, la Romexpo, în capitală, îşi închide porţile în mai puţin de două ore. În cele cinci zile au fost aproape 116.000 de vizitatori, un număr record. Tot în număr record au fost şi evenimentele organizate în acest an: 750.   Astăzi au fost acordate premiile şi trofeele Gaudeamus. Trofeul de cea mai râvnită carte e târgului a fost câştigat, prin votul publicului, de volumul „Pas cu pas” semnat de Klaus Iohannis, preşedintele ales al României. Reporterul nostru, Alla Stâncaru-Luncă, a înregistrat câteva impresii ale celor care au cumpărat această carte:

-: Toată lumea îşi doreşte această carte. A fost un eveniment de bucurie pentru noi şi eu sunt profesoară ca un preşedinte de ţară, în două zile, să fie într-un târg de carte şi să se întâlnească cu cititorii. Este firesc să-i dorim cartea, să şti8m cu cine plecăm la drum pentru o Românie mai bună, mai frumoasă mai curată.

-: E un lucru pe care vreau să-l înţeleg, vreau să anticipez ce va urma şi se pare că sunt lucruri foarte frumoase aici.

Volumul „Pas cu pas” va avea în curând o ediţie adăugită, spune directorul editurii Curtea Veche, Irene Arsenii:

Irene Arsenii: Ne simţim foarte bucuroşi, ne simţim, nu ştiu, altfel ca la alte târguri, pentru că s-a întâmplat acest eveniment. Miercuri a fost aici plin, au venit peste 3.000 spre 4.000 de oameni care au primit o semnătură de la preşedinte, mai apoi, sigur că şi în celelalte zile cartea s-a vândut foarte bine. Premiul înseamnă de fapt un fel de vot în acest caz – este încă un vot în plus pe care preşedintele îl primeşte şi de la cititorii săi. În curând, va exista o ediţie adăugită, va conţine şi capitole despre cum a fost campania electorală şi investirea.