Ministrul britanic de interne – Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare ameninţare teroristă din istoria sa

Ameninţarea teroristă la adresa Regatului Unit este mai mare acum, decât a fost în oricare alt moment din istoria ţării, spune secretarul britanic de interne Theresa May. Într-un interviu acordat publicaţiei The Telegraph, secretarul britanic de interne a spus că ameninţarea reprezentată de Statul Islamic pentru Marea Britanie este „mai mare decât în orice alt moment dinainte sau de după atacurile de la 11 septembrie 2001”. Comentariile ei sugerează că guvernul britanic consideră că ameninţarea reprezentată de jihadişti este mai mare decât cea reprezentată de gruparea IRA în anii 1980 sau de al Qaida la începutul şi la mijlocul anilor 2000, în pofida absenţei unui atac reuşit al SI pe pământ britanic.

Doamna May a spus că singura cale de combatere a acestei probleme este să „facem mai mult pentru recunoaşterea valorilor comune pe care le avem” şi a sugerat că focalizarea pe predarea valorilor britanice în şcoli ar submina atracţia organizaţiilor jihadiste.

Guvernul britanic se pregăteşte să prezinte proiectul de lege privind combaterea terorismului şi asigurarea securitaţii, care va include o serie de măsuri menite a-i împiedica pe jihadiştii de obârşie britanică, care au plecat în Irak şi Siria, să se întoarcă în Regatul Unit şi să execute atacuri pe solul britanic. Între măsurile vizate se numără interdicţia întoarcerii pe timp de cel puţin doi ani a jihadiştilor, deposedarea jihadiştilor adolescenţi de paşaportul lor şi împiedicarea plăţii unor răscumpărări în beneficiul teroriştilor. Conform Home Office, SI a adunat 28 de milioane de lire sterline în ultimele 12 luni. Deşi Marea Britanie nu achită răscumpărări teroriştilor, există temeri că unele firme de asigurări bazate în Regatul Unit furnizează acoperire pentru plata de răscumpărări.