Proiectul bugetului de stat pentru anul 2015 va fi definitivat vineri

Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor va fi definitivat vineri – a anunţat ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov. El a afirmat ca proiectul va fi discutat, săptămâna viitoare, cu reprezentanţii Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Băncii Mondiale, iar cel mai probabil pe 10 decembrie va fi transmis parlamentului pentru dezbatere si adoptare. Darius Vâlcov a precizat ca în proiectul de buget nu vor exista creşteri de taxe şi impozite, iar prioritatea o reprezintă investiţiile din fondurile europene. Totodată, ministrul a precizat că majorările în două etape a salariilor profesorilor sunt cuprinse în proiectul de buget pentru 2015.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie