La Braşov a demarat Programul „Pentru suflet”

Pensionarii care au venituri mai mici de 1.000 de lei, vor primi tichete alimentare în valoare de 50 de lei, prin programul derulat de Primăria Braşov. Fiecare pensionar care respectă criteriile privind vârsta, respectiv 63 de ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi, şi care au venituri mai mici de 1.000 de lei, va primi câte cinci bonuri valorice, fiecare în valoare de 10 lei, pe care le va putea folosi în orice magazin pentru a cumpăra produse alimentare. „Programul social „Pentru suflet”, este derulat de Primăria Braşov, iar în bugetul local a fost alocată suma de 2,25 de milioane lei pentru derularea programului. Potrivit estimărilor, de aceste tichete vor beneficia în jur de 25.000 de vârstnici cu venituri mici”, a declarat primarul George Scripcaru. Potrivit hotărârii Consiliului local, de această prevedere va beneficia fiecare pensionar care respectă criteriile, iar dacă sunt soţ şi soţie, vor beneficia amândoi de acest program. Tichetele valorice pot fi ridicate de la sediul Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei, cu buletinul de identitate (copie şi original), cuponul de pensie pe luna noiembrie (copie şi original) şi cu o cerere prin care să solicite acordarea acestor tichete. Distribuirea tichetelor se va încheia pe 18 decembrie.

(RADIO TÂRGU MUREŞ – 25 noiembrie)