Fenomenul corupţiei reprezintă cea mai mare problemă de siguranţă naţională

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, afirmă că fenomenul corupţiei reprezintă cea mai mare problemă internă de siguranţă naţională, care duce la segregare economică şi socială şi la răsturnarea valorilor. Prezent, ieri, la o conferinţă pe tema justiţiei, el a apreciat că este necesar un proces de asanare morală a clasei politice şi a cerut societăţii civile, profesioniştilor şi instituţiilor să se implice într-un efort de redevenire ca societate şi stat.

Klaus Iohannis: Corupţia este, de departe, principala problemă internă de siguranţă naţională. De aceea, prevenirea, descoperirea infracţiunilor de corupţie şi pedepsirea infractorilor sunt deziderate ale oricărei justiţii, şi cu atât mai mult a celei din România. O justiţie eficeintă, însă, o naţiune poate face paşi uimitori, ca şi cum ar trăi un secol în zece ani.

Prezentă la aceeaşi conferinţă, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovessi, a menţionat creşterea, în ultimii ani, cu 60 la sută a încrederii oamenilor în instituţia pe care o conduce. Ea a adăugat că numai în acest an au fost condamnaţi pentru acte de corupţie 1.007 inculpaţi şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 150 de milioane de euro.

Laura Codruţa Kövesi: Există o percepţie referitoare la creşterea implicării SRI în activitatea DNA. Este doar o percepţie. Am constatat că în acest an doar 187% din dosarele înregistrate au avut la bază o sesizare din oficiu, pe baza informaţiilor din mass-media, anchetelor jurnalistice sau primite de la serviciile de informaţii, spre deosebire de anul 2010 când 19% din dosare au avut la bază această modalitate de sesizare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 noiembrie