Record de turiști așteptați la Alba Iulia de 1 Decembrie. Peste 20.000 de persoane vor lua parte la festivități

Concerte, focuri de artificii și vizite la nivel înalt de 1 Decembrie, la Alba Iulia

1 Decembrie – Sărbătoarea Spiritului Românesc la Alba Iulia

  • Trei zile de evenimente la Alba Iulia, începând din 29 Noiembrie și până pe 1 Decembrie 2014
  • Investiții de peste 100.000 euro din partea Primăriei Alba Iulia și a Consiliului Județean Alba
  • Concerte și focuri de artificii ce au în centru “spiritul romanesc”
  • Participarea la evenimentele de 1 Decembrie a președintelui ales al României, dl. Klaus Iohannis

Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, hotelierii și proprietarii de pensiuni din Alba Iulia au anunțat un grad de ocupare de peste 90% pentru mini-vacanța de 1 Decembrie. Anul acesta, autoritățile din Alba Iulia au pregătit un eveniment care va include 3 zile de spectacole, ziua cea mai importantă fiind 1 Decembrie. La evenimente vor asista oficialități din toată țara, iar cea mai importantă noutate a zilei de 1 Decembrie este vizita președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis.

Pentru împlinirea a 96 de ani de la Unirea Principatelor Române, autoritățile din Alba Iulia au pregătit 3 zile de spectacole și evenimente, atât pentru albaiulieni, cât și pentru turiștii care deja și-au anunțat vizita în “Cealalta Capitală a României”. Conform estimărilor autorităților, aproximativ 20.000 de persoane vor asista la evenimentele de 1 Decembrie.

Pe lângă o serie de momente solemne de depunere de coroane, o paradă militară și slujba Te Deum ținută la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, ziua va include și o defilare cu steaguri tricolore de mari dimensiuni. Festivitățile se vor încheia cu un spectacol de lasere, concertul unor artiști precum Andra și Delia iar, la final, va avea loc un foc de artificii tricolore a căror temă principală este “spiritul românesc”.

Cea mai recentă confirmare pe lista oficialităților prezente cu această ocazie la Alba Iulia este cea a președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis, care va asista la slujba Te Deum, din Catedrala Încoronării, și la Parada Militară.

“Cu fiecare an ce trece am remarcat o evoluție a numărului de turiști ce vin la Alba Iulia pentru a asista la festivitățile de 1 Decembrie. Românii își doresc să vadă “pe viu” ceea ce televiziunile transmit în fiecare an. Astfel, sperăm ca investiția făcută să bucure sufletele tuturor românilor și nu numai ale albaiulienilor. Ne onorează confirmarea președintelui ales al României, Domnul Klaus Iohannis, și îl vom primi cu mare drag în Cealaltă Capitală a Romaniei”, a declarat Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia.

Despre Alba Iulia

Oraș al Unirii Principatelor Române și “Cealaltă Capitală a României”, Alba Iulia și-a început călătoria ca “destinație turistică” imediat după intrarea României în Uniunea Europeană. Întregul Centru Istoric al orașului a fost refăcut, cetatea orașului a fost renovată din fonduri europene, iar anual noi evenimente și spații comerciale populează această zonă. Investițiile de până acum în renovarea celei mai mari cetăți de tip vauban din România au totalizat 150 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile, și au echivalat cu 2500 euro pe cap de locuitor al orașului, 1500 de noi locuri de muncă create în ultimii 7 ani și o rată a șomajului de sub 4%.