Comisia Europeană a făcut o analiză a creşterii pentru 2015

Comisia Europeană atrage atenţia statelor membre că recentul plan de investiţii anunţat de Jean-Claude Juncker nu este suficient pentru a obţine creşterile economice necesare. La Bruxelles, tonul rămâne însă optimist, reiese din analiza anuală a creşterii pentru 2015.

Executivul european recomandă statelor membre o politică economică şi socială bazată pe stimularea investiţiilor, dar şi să se angajeze în continuare în favoarea reformelor structurale. Totodată, li se cere statelor Uniunii să practice politici economice de responsabilitate bugetară. În pofida eforturilor depuse, redresarea economiei europene continuă să fie slabă şi aceasta împiedică reducerea şomajului foarte ridicat şi combaterea sărăciei.

Vicepreşedintele Valdis Dombrowski: Potrivit ultimelor noastre previziuni economice, anul următor ne aşteptăm ca economia să înregistreze o creştere semnificativă pentru prima dată de la începutul crizei economice în toate cele 28 de state membre. În acelaşi timp, progresele privind consolidarea bugetară au fost considerabile. Deficitele bugetare medii din UE s-au redus, iar numărul ţărilor care fac obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive a scăzut la 11 în 2014, faţă de 24 de state cât erau în 2011.