Iarna începe în forţă în toată România, cu polei, viscol, ninsoare

Iarna calendaristică va începe în forţă în toată România, cu polei, viscol, ninsoare. Începând chiar din această seară, de la ora 22:00 intră în vigoare o atenţionare cod galben de precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului în zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu. De mâine, de la ora 14:00 şi până marţi, la ora 22:00, atenţionarea de vreme rea cu ninsori şi intensificări ale vântului se va extinde la alte 17 judeţe din sudul şi centrul ţării: Hunedoara, Alba, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vrancea, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. De asemenea, se va intensifica şi vântul, în partea de sud-vest şi de sud a ţării. Tot în acest interval, adică la noapte şi în prima parte a zilei de mâine, în zona municipiului Bucureşti precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare şi pot favoriza trecător producerea de polei. Cel de-al doilea mesaj este valabil de mâine, de la ora 14:00, până marţi, la ora 22:00, temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, dar extinse în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi la munte. Local, se va depune strat nou de zăpadă, care va depăşi 10 -15 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte, mai ales în cele sudice. Vântul se va intensifica şi va avea viteze ce vor depăşi la rafale 50-60 de kilometri pe oră, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului, chiar va sufla tare, cu peste 80 kilometri pe oră.