Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au început

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au început, încă de astăzi, în ţară şi în străinătate. În Piaţa Tricolorului, din Alba Iulia, a fost arborat drapelul naţional, iar la Covasna, Sfântu Gheorghe sau Întorsura Buzăului sunt organizate evenimente religioase şi cultural artistice. De asemenea, în Italia şi Spania, ţări cu mari comunităţi de români, au loc spectacole dedicate Zilei Naţionale. Mâine, peste 25 de mii de angajaţi ai Ministerului de Interne vor fi pe teren, la nivel naţional, având în vedere că vor fi organizate ceremonii, parade militare şi spectacole la care se aşeaptă un public numeros. La parada de organizată de 1 Decembrie la Bucureşti şi-au anunţat participarea şi militari din Republica Moldova, Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie)