Calendarul evenimentelor, 1 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României marcată astăzi:

  • Se vor organiza ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz
  • Potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstireşti din ţară şi străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă, la Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi eroii neamului românesc care acum 96 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918

Bucureşti:

  • ora 8:00 – ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori, la care participă ministrul Apărării, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă – la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I
  • ora 9:00 – ministrul Apărării, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă vor intra în legătură, prin sistemul de video teleconferinţe al M.Ap.N., cu militarii români din detaşamentele dislocate în teatrele de operaţii din Afganistan şi din Balcanii de Vest
  • Programul preşedintelui Traian Băsescu:

– ora 11:00 – participare, alături de ministrul Apărării, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, la parada militară organizată de MApN, împreună cu MAI, SRI şi SPP – în Piaţa Constituţiei. Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii

– ora 14:00 – videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii internaţionale – la Sala CSAT, Palatul Cotroceni

– ora 17:00 – ceremonia de înaintare în grad a unor generali şi chestori de poliţie şi acordarea gradului de general/chestor de poliţie cu ocazia Zilei Naţionale a României – la Sala Unirii, Palatul Cotroceni

– ora 18:00 – recepţia oferită de preşedintele Traian Băsescu, cu prilejul Zilei Naţionale a României – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

  • ora 11:30 – Compania Naţională Aeroporturi organizează evenimentul „1 Decembrie în aeroport”: trupa Voltaj susţine un concert în noul terminal Plecări al Aeroportului Henri Coandă, lansând oficial noul single „De la capăt”
  • ora 12:00 – slujba de Te Deum, oficiată după Sfânta Liturghie – la Catedrala Patriarhală
  • ora 15:00 – spectacol de folclor în Parcul Titan, intrarea din Str. Liviu Rebreanu
  • ora 17:00 – soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București vor susține un spectacol extraordinar – la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16
  • ora 18:00 – militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Şoseaua Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timişoara
  • ora 19:00 – se desfăşoară Gala Performanţei ediţia a II-a – la Ateneul Român. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 3 şi realizat de Centrul Cultural „Casa Artelor” Sector 3, cu participarea Orchestrei şi corului Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Invitat special – Adrian Naidin. Conceptul şi regia sunt semnate de Alice Barb. Anul acesta, Premiul de Excelenţă a Galei Performanţei se va decerna Simonei Maierean, prima femeie pilot de supersonic din România
  • Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Pieţelor Sector 6, vă invită să sărbătoriţi româneşte savurând tradiţionala fasole cu ciolan în parcarea Pieţei Drumul Taberei, între orele 10:00 – 15:00
  • Centrul Cultural European Sector 6 şi Plaza România organizează următoarele evenimente în incinta Plaza România:

– ora 18:00 – Musical „Vrăjitorul Din Oz”, Grupul Vocal Andante, muzică şi dansuri: Grupul Vocal Andante şi Grupul Vocal Amicii

– ora 20:00 – Orchestra Angely’s – orchestră de estradă

Alba Iulia:

  • ora 9:30 – Depuneri coroane la statuia lui I.I.C. Brătianu – Piața I.I.C. Brătianu
  • ora 9:45 – Depuneri coroane la statuia lui Iuliu Maniu – Piața Iuliu Maniu
  • ora 10:15 – Depuneri coroane la statuile Reginei Maria și a Regelui Ferdinand – Catedrala Încoronării
  • ora 10:30 – Depuneri coroane la statuia lui Mihai Viteazul

Președintele ales al românilor, Klaus Iohannis, participă la:

  • ora 11:00 – Primirea soliilor din cetățile de scaun – Terasa Sălii Unirii
  • ora 12:00 – Te Deum-ul, organizat la Catedrala Încoronării
  • ora 13:00 – Parada Militară care se va desfășura pe Bulevardul ”1 Decembrie 1918”, între Hotel Cetate și Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”

Alexandria:

  • ora 10:00 – ceremonie oficială care va cuprinde intonarea imnului naţional, o slujbă religioasă, depuneri de coroane şi o paradă militară
  • ora 12:00 – masă tradiţională cu fasole cu cârnaţi şi un pahar de vin fiert
  • ora 15:30 – spectacol care cuprinde concerte de fanfară, muzică populară şi uşoară

 

Arad:

  • ora 10:00 – depuneri de coroane la mormintele „Corifeilor Marii Uniri”: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, primire oficialităţi, intonarea Imnului de Stat, oficierea serviciului religios şi depuneri de coroane
  • ora 10:45 – deplasare la Parcul „Eminescu” (Crucea Martirilor)
  • ora 11:15 – depuneri de Coroane la „Crucea Martirilor” – Parcul „Eminescu”, primire oficialităţi, intonarea Imnului de Stat de către Corul Euterpe al Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”, oficierea serviciului religios, cuvântări oficialităţi, program artistic realizat de ansamblul de copii de la Palatul Copiilor, depuneri de coroane

Babadag:

  • ora 10:00 – ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor 1916-1918

Bacău:

  • ora 10:00 – se vor depune coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Întregirii Neamului din Cimitirul Eroilor “Poligonul de tragere” din strada Constanţei
  • ora 12:00 – în Piața Tricolorului – parada militară şi spectacolul susţinut de fanfara garnizoanei şi ansamblul “Plaiuri Băcăuane”

Baia Mare:

  • regal folcloric susţinut de Marius Ciprian Pop, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, Petrică Mureşan, Florentina şi Petre Giurgi, Niculina Stoican şi Veta Biriş. În deschidere: Fanfara Municipală
  • ora 18:00 – aprinderea luminilor de pe Bradul Băimărenilor şi iluminatul ornamental de sărbători, moment care va fi urmat de un joc de artificii
  • ora 18:30 – concert extraordinar susţinut de trupa Phoenix

Bistriţa:

  • ora 11:00 – ceremonial militar-religios, la monumentul poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală
  • ora 11:50 – parada militară la care participă, cu personal şi tehnică, unităţile Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Penitenciarul Bistriţa, Direcţia Judeţeană de Informaţii Bistriţa-Năsăud – pe Str. Şincai – Str. Dornei
  • ora 17:00 – retragerea cu torţe, care va debuta cu aprinderea torţelor şi intonarea Imnului Naţional – la statuia lui Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală
  • ora 17:30 – în Piaţa Petru Rareş se va intona Imnul Uniunii Europene

Braşov:

Braşovenii sunt aşteptaţi la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, în Piaţa Unirii (Prund):

  • ora 12:00 – serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către protopopul Braşovului şi un sobor de preoţi din parohiile scheienilor
  • ora 12:30 – depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din 1916, din Piaţa Unirii. Alături de juni, vor depune coroane reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţiilor publice, asociaţii şi ONG-uri
  • ora 13:00 – spectacol de muzică specifică Ţării Bârsei şi Ardealului, în deschiderea căruia se va dansa tradiţionala Horă a Junilor

Brăila:

  • ora 10:00 – ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori în Piaţa Independenţei (Monumentul Eroinei Ecaterina Teodoroiu)

Breţcu, jud. Covasna:

  • ora 9:00 – Ceremonial militar şi religios – la Monumentul lui Mihai Viteazul

 

 

 

Buzău:

  • ora 10:00 – ceremonial militar care va avea loc la „Monumentul Eroilor Neamului” situat în faţa sediului Instituţiei Prefectului
  • parada militară şi o ceremonie militară cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Prefecturii

Cluj-Napoca:

  • ora 9:30 – Te-Deum în Catedrala Mitropolitană
  • ora 10:00 – ceremonia de depunere de coroane si jerbe de flori la statuia lui Avram Iancu din Piaţa Avram Iancu
  • ora 11:00 – parada tehnicii militare
  • ora 17:30 – „Copiii sărbătoresc Marea Unire” – spectacol dedicat Zilei Naţionale a României (Opera Naţională Romană)
  • ora 19:50 – retragerea cu torţe pe traseul P-ţa Lucian Blaga-str. Napoca-B-dul Eroilor-P-ţa Avram Iancu
  • ora 20:00 – spectacol de artificii – în Piaţa Avram Iancu

Constanţa:

  • ora 10:00 – ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români Căzuţi în Primul Război Mondial – Cimitirul Central
  • ora 12:00 – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, cu susţinerea Consiliului Judeţean Constanţa, Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, Poliţiei Rutiere şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa organizează Crosul de 1 Decembrie, „Aleargă pentru sănătatea ta, aleargă pentru România!”, ediţia a XV-a 2014 – în faţa statuii Victoria din Parcul Prefecturii
  • În Sala Cenaclu a Cercului Militar Constanţa are loc un concurs de rebus sub denumirea „Marea Unire”, eveniment ce va fi organizat de Clubul „Delfinul”

Craiova:

Manifestări în Strada A.I.Cuza (Primăria Municipiului Craiova):

  • ora 10:00 – 10:05 – Prezentarea onorului şi întâmpinarea oficialităţilor
  • ora 10:05 – 10:10 – Intonarea Imnului Naţional al României
  • ora 10:10 – 10:15 – Oficierea serviciul religios pentru cinstirea eroilor patriei
  • ora 10:15 – alocuţiuni oficialităţi
  • ora 10:25 – Depuneri de coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
  • ora 10:40 – Parada militară locală
  • Spectacol – membri ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” Craiova

Alte manifestări:

  • ora 17:30 – Deschiderea patinoarului – în Piaţa „Mihai Viteazul” – Spectacol muzical – artistic susţinut de: Copii de la Palatul Copiilor Craiova, Formaţia „Steaua Sudului” , Concert Mirabela Dauer, Concert Maxim, Concert Corina
  • ora 17:30 – deschiderea Orăşelului Copiilor – Piaţa „William Shakespeare”

Drobeta Turnu-Severin:

  • ora 10:00 – paradă militară, depunerea de coroane de flori la Monumetul Eroilor
  • ora 16:00 – Hora Unirii – pe platoul din faţa Casei Tineretului
  • ora 19:00 – retragerea cu torţe
  • ora 20:00 – aprinderea bradului de Crăciun şi a luminiţelor care împodobesc oraşul de sărbători

Focşani:

  • ora 11:00 – ceremonia militară şi religioasă, urmată de Parada militară

 

 

 

 

Galaţi:

  • ora 11:00 – slujba oficiată la Catedrala Arhiepiscopală
  • ora 12:00 – ceremonialul militar şi religios, cu depunere de coroane de flori, desfăşurat la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea
  • ora 14:00 – ceremonialul, de pe esplanada Prefecturii, cu exerciţii demonstrative de intervenţie în situaţii deosebite şi parada militară şi a mijloacelor de intervenţie
  • ora 18:00 – defilarea cu torţe a militarilor, însoţiţi de Fanfara Centrului Cultural Dunărea de Jos, pe Strada Brăilei
  • ora 18:00 – pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor are loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Doina Covurluiului” şi artiştii Constantin Enceanu şi Cristian Pomohaci
  • ora 20:00 – în parcarea celui mai mare mall din Galaţi, este programat un concert extraordinar susţinut de naistul Gheorghe Zamfir

Gherla, jud. Cluj:

Activităţile se vor desfăşura cu începere de la ora 13:00 în Piaţa Libertăţii, după urmatorul program:

  • primirea onorului din partea gărzii de onoare şi intonarea Imnului Naţional al României
  • oficierea unui Te Deum
  • cuvântul oficialităţilor
  • ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului din Piaţa Libertăţii
  • defilarea efectivelor militare pe traseul: Strada 1 Decembrie 1918 – Strada Bobâlna
  • spectacol festiv la care vor participa interpreti şi formaţii artistice ale Casei Municipale de Cultură Gherla

Horezu:

  • ora 13:00 – în centrul oraşului are loc concursul pe teme istorice „Cine ştie, câştigă !”

Iaşi:

  • ora 9:00 – în Piața Unirii, Moment folcloric ”Noi suntem români”, cu participarea artiștilor Petrică Mâțu Stoian, Laura Lavric, Maria Ghinea, Zenaida Julea (Republica Moldova), Nicolae Glib (Republica Moldova)
  • ora 10:00 – Manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale a României: Te Deum, discursurile oficialităților, Ceremonialul depunerii de coroane
  • ora 10:45 – Defilarea detașamentelor militare și a tehnicii militare
  • ora 11:15 – Moment folcloric ”Noi suntem români”, cu participarea artiștilor Petrică Mâțu Stoian, Laura Lavric, Maria Ghinea, Zenaida Julea (Republica Moldova), Nicolae Glib (Republica Moldova) – pe Str. Lăpușneanu
  • ora 12:00 – Masa tradițională românească, în cadrul căreia vor fi puse la dispoziția ieșenilor 7.500 de porții de fasole, cârnați și vin fiert – pe Str. Lăpușneanu

Mangalia:

  • ora 10:00 – ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la Complexul monumental din Piaţa Republicii
  • ora 17:30 – Solemnitatea retragerii cu torţe, activitate la care va participa muzică militară a Forţelor Navale

Miercurea Ciuc:

  • ora 12:00 – Ceremonialul Militar şi Religios de Comemorare al Eroilor Neamului Românesc, cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918
  • ora 15:00 – spectacol extraordinar de muzică populară
  • ora 17:00 – ceremonial de retragere cu torţe al efectivelor militare din Garnizoana Miercurea Ciuc, Hora Unirii

 

 

 

Oradea:

  • ora 10:00 – ceremonie militar-religioasă şi depuneri de coroane de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii
  • ora 10:02 – intonarea Imnului Național al României
  • ora 10:05 – slujbă religioasă oficiată de preoții din structurile de apărare, ordine publică și siguranța națională din Garnizoana Oradea
  • ora 10:15 – alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului, rostite de prefectul Județului Bihor, dl. Claudiu Pop și un istoric
  • ora 10:30 – înmânarea de către prefectul Județului Bihor a drapelului național și a diplomei de excelență unor persoane cu rezultate remarcabile în activitate
  • ora 10:45 – festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la statuia voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii
  • ora 11:05 – scurt recital al corului veteranilor „Traian Moșoiu” din Oradea
  • ora 11:15 – paradă militară cu personal și tehnică
  • ora 12:00 – pe platoul din parcarea Independenței, municipalitatea în colaborare cu Popota Garnizoanei Oradea vor pregăti aproximativ 2700 de porții de fasole cu ciolan și ceai cald

Piatra Neamţ:

  • ora 12:00 – în Piaţa Ştefan cel Mare, sosirea oficialităţilor, trecerea în revistă a gărzii de onoare, intonarea Imnului Naţional
  • ora 12:20 – cuvântul prefectului judeţului Neamţ privind semnificaţia Zilei Naţionale a României
  • ora 12:25 – cuvântul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean
  • ora 12:30 – cuvântul viceprimarului municipiului Piatra Neamţ
  • ora 12:35 – cuvântul comandantului Garnizoanei Piatra Neamţ
  • ora 12:40 – defilarea Drapelului de Luptă şi a Gărzii de onoare (paradă militară)
  • ora 13:00 – spectacol artistic

Piteşti:

  • ora 10:30 – ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori – la Cimitirul Eroilor, din str. Nicolae Dobrin
  • ora 12:00 – paradă militară – pe str. Victoriei
  • ora 18:00 – Retragerea cu Torţe, pe traseul Piaţa Vasile Milea – Piaţa Primăriei
  • se deschid oficial Sărbătorile de Iarnă: va fi aprins iluminatul ornamental de sărbători în zona centrală a municipiului, imediat după „Retragerea cu torţe” şi inaugurarea Bradului de Crăciun amplasat în Piaţa Primăriei, dar şi a Bradului de Crăciun ce va fi amenajat în Piața Vasile Milea

Rădăuţi:

Primăria şi Consiliul Local Rădăuţi şi Casa Municipală de Cultură organizează manifestarea cu genericul „1 Decembrie – Sărbătoarea Naţională a României”:

  • ora 11:00 – depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor
  • ora 12:00 – parada militară pe traseul Mănăstirea Bogdana – centru – parcarea centrală
  • ora 12:30 – expunere de tehnică militară
  • spectacol folcloric

Râmnicu Vâlcea:

  • ora 9:45 – ceremonie pe platoul din fața Instituției Prefectului
  • ora 10:00 – la Monumentul Independenței – ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare
  • ora 19:00 – Concert simfonic

 

 

Satu Mare:

  • ora 9:45 – depuneri de coroane la busturile lui: Mihai Viteazul, Corneliu Coposu, Ion I.C. Brătianu și Iuliu Maniu
  • ora 11:30 – va fi sfințită noua troiță dedicată memoriei eroilor neamului
  • ora 12:00 – depuneri de coroane, urmată de parada militară la statuia lui Vasile Lucaciu. Corul Bărbătesc din Finteușu Mare va susține un recital în cinstea zilei de 1 Decembrie
  • spectacol artistic ce va avea loc la scena amplasată în Piața 25 Octombrie
  • ora 19:00 – pe scena din Centrul Nou va concerta formația „Talisman”
  • ora 19:00 – la Filarmonica „Dinu Lipatti” va avea loc un concert simfonic susținut cu ocazia „Zilei Naționale a României”
  • ora 20:00 – foc de artificii

Sfântu Gheorghe, jud. Covasna:

  • ora 10:30 – Te-Deum oficiat cu prilejul Zilei Naţionale a României
  • ora 11:00 – Marşul Unirii – Biserica „Buna Vestire” – Gara Sfântu Gheorghe – Catedrala Ortodoxă din localitate
  • ora 12:30 – „Unire-n cuget şi-n simţiri” – spectacol folcloric şi moment artistic – Piaţa „Mihai Viteazul”
  • ora 13:30 – Ceremonial militar şi religios – Grupul Statuar „Mihai Viteazul”
  • ora 14:30 – Hora Unirii – Piaţa „Mihai Viteazul”
  • ora 14:40 – Premierea sportivilor Campioni Naţionali medaliaţi în anul 2014 – scena din faţa Teatrului „Tamási Áron”
  • Premierea elevilor câştigători ai concursului „Idealul unirii în conştiinţa românilor” organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna în colaborare cu Instituţia Prefectului – scena din faţa Teatrului „Tamási Áron”
  • Premierea trupei de teatru „Minicinis” din oraşul Covasna
  • ora 14:50 – Spectacol folcloric susţinut de către ansambluri folclorice din judeţ – pe scena din faţa Teatrului „Tamási Áron”
  • ora 15:00 – Cocktail oferit cu ocazia Zilei Naţionale a României – Instituţia Prefectului. Moment artistic oferit de Hoos Hanna Denise sub genericul „Pentru tine, Românie!” cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna
  • ora 16:45 – Concerte trupa Fresh & Youvenis Band – pe scena din faţa Teatrului „Tamási Áron”
  • ora 18:00 – Concert susţinut de formaţia „Voltaj” – pe scena din faţa Teatrului „Tamási Áron”
  • ora 19:30 – Foc de artificii – în Piaţa „Mihai Viteazul”
  • ora 20:00 – Spectacol „Împreună”, regia Mirela Bucur – la Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sala Mare
  • Târg cu produse tradiţionale româneşti – în Piaţa Libertăţii

Sibiu:

  • ora 9:00 – Şedinţa solemnă a Consiliului Judeţean Sibiu – la Sala Thalia, Str. Cetăţii nr. 3 – 5
  • ora 10:00 – expoziția-eveniment „Aurul şi argintul antic al României” – la Palatul Brukenthal
  • ora 10:00 – ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori în faţa fostului Consiliu Dirigent, de pe Strada Nicolae Bălcescu
  • ora 11:00 – Paradă militară, în Bd. Corneliu Coposu, la care participă structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică
  • ora 11:30 – expoziţie de tehnică ce aparţine Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică – Piaţa Teatru
  • ora 12:00 – Muzeul Naţional Brukenthal, alături de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, inaugurează Muzeul Asociaţiunii şi organizează vernisajul expoziţiei „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. 1861-1950” – la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
  • ora 12:30 – Expoziţie fotodocumentară dedicată Zilei Naţionale a României – la Cercul Militar
  • ora 13:30 – vernisajul expoziţiei „Donaţia Eliza şi Vladimir Cantaragiu” – la Muzeul de Artă Contemporană din municipiu, Str. Tribunei nr. 6
  • ora 14:30 – Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii-Sibiului” – Sala Transilvania, Str. Octavian Goga nr. 1
  • ora 17:30 – Retragerea cu torţe, pe traseul: Bd. Mihai Viteazul – Str. Nicolae Iorga – Bd. Vasile Milea – Str. Revoluţiei – Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – Bd. Vasile Milea – Bd. Corneliu Coposu – Sala Thalia
  • ora 19:00 – Concert simfonic extraordinar, susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu – la Sala Thalia, în Str. Cetăţii nr. 3 – 5

Sighișoara:

  • 1 Decembrie – Ziua Naţională a României/ Marea Unire 1918 – recital de poezie şi expoziţie de carte – la Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu”
  • Lansare de carte: Numărul al VII-lea al Anuarului Muzeului de Istorie Sighişoara – la Sala de expoziţii temporare din incinta Turnului cu Ceas

Sinaia:

Cu ocazia Zilei Marii Uniri, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul şi a Reginei Maria, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu vor face un drum simbolic, pe parcursul întregii zile, cu Trenul Regal. Anul acesta, Familia Regală a ales să se oprească în municipiile Ploieşti, Focşani, Râmnicu-Sărat şi Buzău, într-o călătorie simbolică de la Sinaia la Bucureşti.

Vor fi prezente Alteţele Lor Regale Principesa Maria şi Principele Nicolae. Invitaţi în Trenul Regal vor fi şi Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu soţul ei. Traseul şi orele de oprire ale Trenului Regal, vor fi:

  • Gara Sinaia: sosirea Familiei Regale de la Castelul Peleş, la ora 9:00, plecarea trenului la ora 9:08
  • Gara Ploieşti Sud: sosire la ora 10:19, plecare la ora 10:38
  • Gara Buzău: sosire la ora 11:55, plecare la ora 12:10
  • Gara Râmnicu-Sărat: sosire la ora 12:47, plecare la ora 13:02
  • Gara Focşani: sosire la ora 13:45, plecare la ora 14:15

Slatina:

  • ora 9:30 – manifestările dedicate Zilei Naţionale a României – pe platoul din faţa statuii domnitorului AI Cuza, situată în centrul oraşului, pe bulevardul cu acelaşi nume: ceremonial religios la statuia domnitorului, alocuţiuni despre însemnătatea zilei, un scurt moment artistic susţinut de copii talentaţi de la şcolile din municipiu, depunere de coroane şi în finalul manifestărilor, parada militară şi defilarea unor autospeciale de la structurile din cadrul MAI
  • ora 10:00 – pe Esplanadă, slătinenii sunt aşteptaţi la câte o porţie de fasole cu cârnaţi

Slobozia:

  • ora 11:00 – în Piaţa Unirii, întâmpinarea persoanelor oficiale, prezentarea onorurilor militare şi intonarea Imnului Naţional, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane de flori, defilarea şi solemnitatea retragerii cu torţe a blocului de paradă
  • recepţie la sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa

Suceava:

  • ora 10:00 – ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din cimitirul Pacea
  • ora 12:00 – parada militară, pe bulevardul Ana Ipătescu. Prezentarea onorului se va face în faţa bisericii Sfânta Înviere; după paradă tehnica militară va fi expusă în faţa Palatului Administrativ
  • ora 14:00 – pe esplanada Casei Culturii vor avea loc spectacole
  • ora 18:00 – ceremonia de retragere cu torţe a subunităţilor aparţinând Ministerului Afacerilor Interne pe traseul Casa de Cultură – Palatul Administrativ – Magazinul Bucovina – IJSU Suceava

Târgovişte:

  • ora 11:30 – așezarea în dispozitiv – în Piața Tricolorului
  • ora 12:00 – intonarea Imnului României, alocuțiuni – în Piața Tricolorului
  • ora 13:00 – depuneri de coroane de flori
  • ora 16:45 – retragerea cu torțe, din parcarea ICIL Târgoviște – în centrul orașului

Târgu Jiu:

  • ora 10:00 – în Piaţa Prefecturii – ceremonial militar, civil şi religios, alocuţiuni, intonarea Imnului Eroilor, festivitatea depunerii de coroane, moment literar muzical coregrafic evocator „Pururi uniţi sub tricolor”, defilarea Gărzii de Onoare
  • ora 11:30 – deschiderea Târgului de Moş Nicolae, în centrul municipiului şi vernisajul expoziţiei „Arta tradiţională gorjenească”
  • ora 17:00 – spectacol de muzică uşoară
  • ora 17:50 – retragerea cu torţe
  • ora 18:00 – inaugurarea iluminatului public ornamental
  • ora 18:15 – spectacol de muzică populară şi colinde susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”

Târgu Mureş:

  • ora 9:00 – în Piaţa Trandafirilor are loc o expoziţie statică în cadrul căreia instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională îşi vor prezenta tehnica militară, armamentul, aparatura şi echipamentele specifice
  • ora 12:30 – în Piaţa Victoriei are loc o paradă militară, care va cuprinde o ceremonie militară şi religioasă, depuneri de coroane şi jerbe de flori la statuia „Lupa Capitolina” din faţa Palatului Administrativ, defilarea gărzii de onoare şi a tehnicii militare prezentate în cadrul expoziţiei, precum şi o paradă a portului popular mureşean
  • ora 17:00 – ceremonie de retragere cu torţe a efectivelor, pe traseul Bd. Cetăţii – Str. Mihai Viteazul – Str. Gheorghe Marinescu – Str. 22 decembrie 1989 – Piaţa Republicii – Str. Revoluţiei – Piaţa Trandafirilor – Piaţa Victoriei

Târgu Secuiesc:

  • ora 10:30 – Ceremonial militar şi religios – „Troiţa Eroilor Neamului” din curtea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” – din localitate
  • Moment artistic omagial
  • Marşul Unirii – Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Timişoara:

  • ora 11:00 – intonarea imnului şi discursurile oficialităţilor locale şi judeţene – în faţa Palatului Administrativ
  • ora 11:30 – Parada militară – în faţa Palatului Administrativ, sediul Consiliului Judeţean Timiş şi al Instituţiei Prefectului
  • după paradă, timişorenii vor putea urmări exerciţii demonstrative de intervenţie ale IPJ, ISU Banat, Jandarmi, Penitenciarului Timişoara şi a Brigăzii 18 Infanterie „Banat”
  • se deschide oficial şi Târgul de Crăciun şi se va porni iluminatul de Sărbători

Tulcea:

  • ora 10:00 – ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori în Piaţa Tricolorului
  • ora 13:00 – la Cercul Militar Tulcea are loc simpozionul „Marea Unire – 96 ani”
  • ora 14:00 – la Cercul Militar Tulcea are loc o Gală de filme istorice

Vulcan:

  • ora 12:00 – defilarea a două plutoane ale elevilor Liceului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia şi a membrilor Asociaţiei cadrelor Militare în Retragere şi Rezervă Valea Jiului

 

 

 

Zalău:

  • ora 9:00 – manifestări pe platoul de marmură, defilarea Gărzii de Onoare, depuneri de jerbe şi coroane, alocuţiuni
  • ora 12:00 – demonstraţia socaciţelor – femei în vârstă care gătesc câteva mii de sarmale şi pâncove (gogoşi)
  • ora 12:00 – în localitatea Simişna are loc arborarea celui mai mare tricolor din judeţ, cu o lungime de aproape 20 de metri
  • ora 13:00 – ceremonial militar în Treznea
  • ora 18:00 – retragerea cu torţe pe Bulevardul Mihai Viteazul

Berlin:

  • Institutul Cultural Român din Berlin în colaborare cu Ambasada României la Berlin organizează un concert extraordinar, în interpretarea cvartetului Arcadia şi a sopranei Mihaela Maxim – ora 20:00, în sala mică a Konzerthaus
  • Ambasada României la Berlin organizează un eveniment de degustare a produselor agroalimentare românești, în cadrul unei recepţii la care sunt invitaţi peste 600 de reprezentanţi ai Guvernului german, precum şi ai instituţiilor federale şi ale landurilor din Germania, ai cercurilor de afaceri interesate să dezvolte relaţii comerciale cu România, diplomaţi alături de reprezentanţi mass-media

Bratislava:

  • În perioada 1-5 decembrie, Palatul Arhiepiscopului (Primaciálny Palác) găzduieşte expoziția de pictură semnată Ioan Popei. Parteneri: Ambasada României în Republica Slovacă, Consiliului Județean Neamț

Bruxelles:

  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei, organizează o expoziţie fotodocumentară intitulată „Românii și Marele Război“ – la Muzeul Regal al Forțelor Armate și Istoriei Militare şi în perioada 4 – 24 decembrie – la Departamentul de Afaceri Externe Flamand

Istanbul:

  • Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul organizează, împreună cu Ambasada României la Ankara, două concerte susținute de formația „Anton Pann“, în zilele de 1 și 4 decembrie, găzduite de Sala de concerte a Universității Hacettepe

New York:

  • Violonistul Alexandru Tomescu concertează în celebra sală de concerte Weill de la Carnegie Hall, prezentând sub titlul „Paganini – înger sau demon?”, versiunea integrală a Capriciilor semnate de compozitorul italian – ora 12:00

Praga:

  • ICR Praga organizează în colaborare cu Ambasada României în Republica Cehă, o recepţie diplomatică și un recital de chitară clasică susținut de Trio Zamfirescu (Georgeta, Ionuț și Stan Zamfirescu) – la Sala Coloanelor din cadrul Filarmonicii Republicii Cehe – Rudolfinum

Roma:

  • Inaugurarea expoziției foto-documentare „Românii și Marele Război” – la Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano. Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Ambasada României în Italia, Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano din Roma, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Accademia di Romania din Roma, și beneficiază de patronajul Regiunii Lazio, al Provinciei Roma și al Primăriei orașului Roma

 

 

 

Seul, Coreea de Sud:

  • Ambasada României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul Centrului Cultural Dondaemon un concert extraordinar de pian şi fagot, susţinut de pianista Ilinca Dumitrescu şi invitatul special Vasile Macovei, urmat de o recepţie în scopul celebrării Zilei Naţionale a României

Tel Aviv:

  • Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizază expoziţia de artă plastică „România și Israel în culorile naturii“ – la sediul Institutului, în perioada 1 decembrie – 31 ianuarie 2015. Vernisajul va avea loc în 11 decembrie. Criticul de artă Simona Tănăsescu va susţine o prelegere despre arta românească, iar doi studenți de la Secția Jazz a Conservatorului Israel – Amir Gad (chitară electrică) și Zohar Mokadi (saxofon) – vor susține un recital

Viena:

  • Institutul Cultural Român de la Viena împreună cu Ambasada României la Viena organizează trei concerte de colinde susținute de Corul de cameră „Emil Montia“, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Astăzi, Corul de cameră „Emil Montia“ va concerta la Ambasada României de la Viena. Parteneri: Ambasada României la Viena, revista Apa Vieţii şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad

– Culte, Biserică

* În cadrul vizitei frăţeşti (28 nov. – 2 dec.) efectuate la Patriarhia Română, de către Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, astăzi au loc:

  • ora 10:00 – delegaţia Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient efectuează o vizită la Mănăstirea Radu-Vodă şi la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti
  • ora 17:00 – delegaţia Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient efectuează o vizită la Mănăstirea Antim şi se vor întâlni cu membri ai comunităţii ortodoxe de limbă arabă din Bucureşti – la biserica Sfântul Dumitru-Poştă, din Centrul vechi al Capitalei

 

– Ministere

* Chişinău: Noul ministru de externe al României, Bogdan Aurescu, va face prima vizită în această calitate în Republica Moldova

 

– Economic

* În perioda 1 – 21 decembrie, Romexpo şi LP Development, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România organizează prima ediţie a Bucharest Christmas Shopping – ora 12:00, la Romexpo. Peste 250 de firme din România, Italia, Kenya, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Suedia vor expune produsele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, pe o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi. De la decoraţiuni şi suveniruri, până la îmbrăcăminte, încălţăminte, produse cosmetice, accesorii pentru casă, jucării, sau mâncăruri tradiţionale, Bucharest Christmas Shopping îşi propune să devină destinaţia de shopping pentru sărbători. Astăzi, de la ora 14:00, locuitorii Capitalei sunt aşteptaţi pentru Hora Unirii. Vor avea loc concerte susţinute de Gheorghe Turda, Maria Cârneci, Nelu Ploieşteanu, Mihai Constantinescu, Diana Bişinicu şi Lavinia Pârva

* Craiova: Ozzy Grup organizează în perioada 1 decembrie 2014 – 15 ianuarie 2015, un „Târg de Crăciun”, în Complexul comercial Aliss Shopping City-Mall, Str. Aristizza Romanescu, nr. 7. Produsele expuse vor fi dintr-o gamă diversificată, de la articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, gablonţuri, bijuterii cu pietre semipreţioase, artizanat, produse culinare, dulciuri, jucării, flori, mic mobilier, decoraţiuni, sticlărie, hand-made, cosmetice, anticariat, parc de distracţii

* Timişoara: Primăria Municipiului Timişoara împreună cu Casa de Cultură a Municipiului organizează, în perioada 1 decembrie 2014 – 7 ianuarie 2015, ediţia a VIII-a a Târgului de Crăciun. Căsuţele vor fi amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei şi în piaţeta de lângă Şcoala Generală nr. 30, în zona Soarelui

 

– Cultură

* Brăila: Primăria Brăila şi Teatrul „Maria Filotti”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Casei Tineretului organizează în perioada 1-7 decembrie, cea de-a a IX-a ediţie a Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru”. Festivalul se deschide cu spectacolul de teatru-dans „Zic zac”, realizat de Andreea Gavriliu – ora 20:00, la Sala Studio           

* Stockholm: Institutul Cultural Român îl sărbătorește prin programul „Cum îmbogățim limba”, pe laureatul din acest an al Premiului „Marin Sorescu”, scriitorul și traducătorul John Swedenmark – ora 18:30. Programul va fi deschis de Anna Hallberg, scriitor, critic literar și membru al juriului, care va prezenta publicului activitatea literară a laureatului și motivele pentru care juriul a decis să-i acorde premiul. În continuare, John Swedenmark va susține o prelegere concepută special pentru această ocazie, în care va expune posibilitățile de a îmbogăți limba atât prin vorbirea uzuală, cât și prin intermediul traducerilor și al lecturilor de poezie. Seara se va încheia cu o lectură din opera lui Marin Sorescu, în interpretarea cunoscutului actor Johan Holmberg, membru în trupa Teatrului Dramatic Regal

– Sport

* Bacău: Meciul Ştiinţa Bacău – CSM Târgovişte din cadrul etapei a 8-a a Diviziei A1 la volei feminin – ora 18:00

* Botoşani: Meciul din cadrul etapei a 16-a a Ligii 1 de fotbal AFC Botoşani – Steaua Bucureşti – ora 20:30, pe stadionul Municipal

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Naţională a României” (Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”); sărbătorită ca Zi naţională a României pentru prima dată în anul 1990, pe baza Legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (la 15.VII.1990); cu prilejul acestei prime sărbătoriri s-a desfăşurat, la Alba Iulia, o şedinţă solemnă a Legislativului. NOTĂ: În timpul dictaturii comuniste Ziua naţională se sărbătorea la 23 august (data când, în 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei)

– 1544: Se deschidea la Braşov primul liceu în cadrul căruia învăţământul se baza pe principii umaniste – 470 de ani

– 1864, 1/13: Apare Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor; primul director a fost Enrik Winterhalder – 150 de ani

– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940) – 145 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1868

– 1882: S-a născut Giorge Pascu (prenumele la naştere: Gheorghe), lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)

– 1892: S-a născut prozatorul Cezar Petrescu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)

– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972)

– 1912, 1/14: Are loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator)

– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)

– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991)

– 1919: Se formează guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida Voievod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara – 95 de ani

– 1919: Deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu; la 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română) – 95 de ani

– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)

– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, pianist, compozitor şi interpret de jazz (m. 2011)

– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000) – 80 de ani

– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator şi poet (m. 2002) – 80 de ani

– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012) – 80 de ani

– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa din 1970, revine în ţară în 1995 (m. 2005)

– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014)

– 1946: Regele Mihai I deschide personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19.XI.1946; Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)

– 1948: Prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”; în fapt era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)

– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913)

– 1949: A luat fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg; celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş – 65 de ani

– 1960: S-a născut soprana Leontina Văduva (numele la naștere Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat, în 1999, Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice

– 1960: A murit compozitorul, profesorul şi dirijorul Ion Vasilescu (n. 1903)

– 1963: Guvernele român şi britanic decid ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă (relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20.II.1880, la rangul de legaţie; întrerupte la 15.II.1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi reluate la 15.II.1946, la rangul de reprezentanţă; la 15.II.1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie)

– 1968: A murit compozitorul, baritonul și regizorul de operă Nicolae Bretan (n. 1887)

– 1975: A murit Mihail Bârcă, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1888). NOTĂ: Unele surse (http://www.crispedia.ro/Mihail_Barca) dau ca dată a morţii 1 octombrie 1973

– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic în perioada comunistă (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)

– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917) – 25 de ani

– 1994: A murit compozitorul şi profesorul Mircea Chiriac (n. 1919) – 20 de ani

– 1995: Începe să emită postul privat de televiziune PRO Tv; lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite

– 1995: A murit József Méliusz, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 1997: A murit Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for între anii 1963 – 1974 (n. 1903)

– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice; a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939)

– 2011: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. NOTĂ: Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică

– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)

– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România; s-a stabilit în Israel în 1984 (n. 1938)

– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)

– 2013: Televiziunea Română a reluat transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, “Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni – 1 an

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Conferinţă de presă susţinută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în ajunul unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările Alianţei, consacrată crizei din Ucraina, care va avea loc în prezenţa secretarului de stat al SUA, John Kerry

– Bruxelles: Ceremonia depunerii jurământului de către fostul prim-ministrul polonez, Donald Tusk în calitate de președinte al Consiliului European

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor pentru ocuparea forţei de muncă, politici sociale, sănătate şi consumatori din Uniunea Europeană

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor de finanţe din zona Euro

– Roma: Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, comisar european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, participă la reuniunea Conferinței comisiilor parlamentare pentru afaceri europene (COSAC)

– Bruxelles: Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini, se întâlnește cu membrii Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET)

– Sofia: Comisarul european pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, prezintă planul de investiții de 315 miliarde de euro în cadrul Consiliului de Miniștri, apoi se întâlnește cu Țețka Țaceva, președintele Adunării Naționale şi vizitează un proiect finanțat prin Fondul Social European

– Bruxelles: Comisarul european pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, îl primește pe Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului de la Universitatea Columbia

– Italia: Vizita oficială a comisarului european pentru piaţa unică digitală Andrus Ansip

– Bruxelles: Comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, o primește pe Maria van der Hoeven, director executiv al Agenției Internaționale pentru Energie

– Bruxelles: Comisarul european pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, primește reprezentanți ai Consiliului de Conducere al Fondului Sitra

– Bruxelles: Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, se întâlneşte cu prim-ministrul Libanului, Tammam Saeb Salam

– Bruxelles: Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, se adresează Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European

– Bruxelles: Comisarul european pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, participă la un eveniment privind finanţarea investiţiilor europene

– Stockholm: Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, susţine un discurs la Camera de Comerț

– Bruxelles: Comisarul european pentru cooperare și dezvoltare internațională, Neven Mimica, îl primește pe Jean-Paul Adam, ministrul afacerilor externe din Seychelles, cu care semnează Programul indicativ național (PIN). El se întâlnește, de asemenea, cu Mahboub Maalim, secretar executiv al Autorității Interguvernamentale pentru Dezvoltare (IGAD)

– Bruxelles: Comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, o primește pe Maria Van der Hoeven, director executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) și lansează raportul AIE cu privire la politicile energetice ale UE

– Bruxelles: Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, susţine un discurs la manifestarea ce marchează împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Biroului European pentru Mediu (EEB)

– Bruxelles: Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, se întâlneşte cu ministrul mediului din Danemarca, Kristen Brosbol

– Bruxelles: Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, îl primește pe Jeffrey Sachs, consilier special al Secretarului General al ONU pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

– Lyon: Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, susţine un discurs la ceremonia decernării premiilor European Business pentru Mediu

– Paris: Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, participă la Forumul politic la nivel înalt al OECD privind migrația

– Paris: Vizita oficială a comisarului european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitate profesională, Marianne Thyssen: se întâlnește cu François Rebsamen, ministrul muncii, ocuparea forței de muncă și dialogul social şi participă la inaugurarea unei conferințe dedicate Fondul Social European și lansarea Programului Operațional pentru Fondul Social European în Franța

– Bruxelles: Comisarul european pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Jonathan Hill, îl primește pe Hans Hoogervorst, președinte al Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate

– Varşovia: Vizita comisarului european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska: se întâlnește cu viceprim-ministrul și ministrul Economiei, Janusz Piechociński, cu președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, cu ministrul afacerilor externe, Grzegorz Schetyna, şi cu ministrul Afacerilor Europene, Rafał Trzaskowski

– Varşovia: Comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, participă la lansarea campaniei „EU lucrează pentru tine”

– Milano: Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, susţine un discurs la Forumul Sportiv European

– Milano: Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, participă la o conferință privind dezvoltarea Strategiei UE pentru Regiunea Alpină (EUSALP)

– Copenhaga: Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, susţine un discurs la Societatea Daneză pentru Politică Externă (Det Udenrigspolitiske Selskab)

– Africa de Sud: Vizita comisarului european pentru cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas: se întâlnește cu Naledi Pandor, ministrul pentru Ştiinţă şi Tehnologie, cu Paul Stoffels, director ştiinţific al Johnson & Johnson, cu Trevor Mundel, preşedinte al Fundaţiei Bill & Melinda Gates – Divizia Global Health, SUA şi susţine un discurs la European and Developing Countries Clinical Trials Partnership (EDCTP2)

– Chişinău: Sunt aşteptate primele rezultate parţiale ale alegerilor legislative din Republica Moldova

– Chişinău: Conferinţă de presă a observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care prezintă raportul asupra alegerilor legislative din Moldova, de duminică

– Ankara: Președintele rus, Vladimir Putin, efectuează o vizită de lucru pentru a participa la a V-a sesiune a Consiliului de Cooperare la nivel înalt (HLCC), care se va concentra pe cooperarea ruso-turcă, în domeniile comerț, economie și energie

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel se întâlnește cu regele Spaniei, Felipe și soția sa, regina Letizia

– Paris: Summit franco-spaniol la cel mai înalt nivel

– Moscova: Premierul rus Dmitri Medvedev are o întrevedere cu omologul său kârgâz, Djoomart Otorbaiev

– Tel Aviv: Vizita premierului sârb, Aleksandar Vucic

– Kuala Lumpur, Malaezia: Vizita premierului thailandez, Prayut Chan-o-cha

– Lima: Conferința ONU privind schimbările climatice (1 – 12 dec.)

– Viena: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) organizează Conferinţa internaţională asupra Protecţiei împotriva Radiaţiilor Profesionale (1 – 5 dec.)

– Washington: Directorul general al FMI, Christine Lagarde, susţine un discurs în cadrul reuniunii anuale a Consiliului Director al Wall Street Journal

– Geneva: Conferinţă de presă susţinută de adjunctul directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Bruce Aylward, pe tema luptei împotriva epidemiei de Ebola

– Haga: Conferinţa anuală a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) (1 – 5 dec.)

– Germania: Piloţii de la Lufthansa, reprezentaţi de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), urmează să organizeze noi mişcări de protest în perioada 1 – 2 decembrie, după ce discuţiile cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată au eşuat

– Belgia: În mai multe regiuni ale ţării, este o nouă zi de grevă generală, prin care se protestează împotriva noilor măsuri de austeritate anunţate de noul Guvern

– Stockholm: Ceremonia decernării premiului Right Livelihood

– Londra: Este anunţat câştigătorul premiului Turner pentru artă contemporană

– Paris: Revista ”France Football”, creatoarea premiului în anul 1956, şi Federaţia Internaţională de Fotbal anunţă cei trei finalişti ai trofeului Balonul de Aur 2014, rezervat celui mai bun fotbalist al lumii

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA”; se marchează la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988; în iunie 1981, cercetătorii din Statele Unite au raportat primul pacient cu Sindromul Imunodeficienţei dobândite (SIDA), în câţiva ani, epidemia SIDA răspândindu-se în toată lumea. Tema din acest an este “Focus, Partner, Achieve: An AIDS-free Generation”

– Ziua Naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii – 1958

– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789) – 305 ani

– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644) – 305 ani

– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)

– 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802) – 285 de ani

– 1743: S-a născut chimistul german Martin Heinrich Klaproth, unul dintre pionierii chimiei analitice; a descoperit zirconiul şi uraniul (1789), cromul (1792), titanul (1795) şi ceriumul (1803) (m. 1817)

– 1761: S-a născut, la Strasbourg/Franţa, Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)

– 1800: Washington-ul devine capitala Statelor Unite ale Americii; pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16.VII.1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală); în 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington

– 1866: A murit George Everest, militar şi geodez britanic; conducător al Serviciului geodezic al Indiei (din 1823); numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, din masivul Chomolungma/Munţii Himalaya (n. 1790)

– 1867: S-a născut Ignacy Mościcki, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1946)

– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924)

– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman (m. 1998)

– 1935: S-a născut Woody Allen, scenarist, regizor şi actor american de film

– 1959: Semnarea Tratatului Antarctic; documentul reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă (a intrat în vigoare la 23.VI.1961; România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971) – 55 de ani

– 1962: A murit Henri Wallon, psiholog şi pedagog francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1879)

– 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); el este cel care a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886)

– 1997: A murit muzicianul Stephane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)

– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)

– 2009: A intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene); cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez); textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an; Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009); printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică; funcţia de preşedinte al Consiliului European devine una permanentă (nu rotativă); acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate; este înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu – 5 ani

– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)