Meteorologii au emis două coduri galbene pentru Bucureşti şi 27 de judeţe

Luna decembrie începe cu avertizări de ninsori, viscol şi polei pentru Bucureşti şi 27 de judeţe. Meteorologii au emis două coduri galbene. Primul a intrat în vigoare aseară în 10 judeţe din partea de sud a ţării. Până în jurul prânzului vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile, iar local se va produce polei. De la ora 14:00 până mâine seară la ora 22:00 intră în vigoare cel de-al doilea cod galben. Potrivit meteorologilor, va ninge pe arii extinse în 17 judeţe din sudul şi centrul ţării, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 cm.

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie