Misiune comună a FMI şi Comisiei Europene, la Bucureşti

O misiune comună a Fondului Monetar International şi Comisiei Europene soseşte astăzi la Bucureşti, pentru a analiza cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul viitor. Miza principală este nivelul deficitului bugetar în 2015, astfel încât Executivul să-şi respecte angajamentele, dar să nu fie obligat să crească taxe şi impozite. Prima întâlnire a experţilor este programată chiar astăzi, cu premierul Victor Ponta, care va încerca să obţină din partea instituţiilor financiare internaţionale o derogare, pentru a putea urca deficitul bugetar de la 1,4% din Produsul Intern Brut, ţintă angajată pentru anul viitor, la 2,1%. Banii sunt necesari pentru creşterea bugetului Armatei şi pentru a avea fonduri mai mari pentru cofinanţarea proiectelor europene, circa 10 miliarde de lei. Vizita finanţatorilor internaţionali se încheie pe 10 decembrie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie

*

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, care se află timp de o săptămână la Bucureşti pentru discuţii pe marginea bugetului pe anul viitor. Şeful executivului are programate şi o serie de întâlniri cu grupurile parlamentare ale PSD, PC, cu liberalii lui Călin Popescu-Tăriceanu şi cu Grupul minorităţilor naţionale. Suntem acum, de la sediul Guvernului, în legătură directă cu redactorul Petruţa Obrejan, care are mai multe detalii despre întâlnirile premierului.

Delegaţia experţilor Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, condusă de Andrea Schaechter, a sosit aici, la Palatul Victoria, la ora 11:00, şi de două ore analizează proiectul viitorului buget cu premierul Victor Ponta, ministrul finanţelor Ioana Petrescu şi ministrul bugetului Darius Vâlcov. Evident că discuţiile au în prim-plan nivelul deficitului bugetarb astfel că executivul va negocia cu experţii Fondului Monetar un deficit de 2 – 2,1% din Produsul Intern Brut pentru anul viitor.

Premierul Victor Ponta spunea, chiar astăzi pe pagina sa personală de pe o reţea de socializare, că aprobarea bugetului este o şansă şi o miză personală uriaşă. Mai mult, sunt lucruri esenţiale – spunea Victor Ponta – care nu se vor schimba anul viitor, şi anume, cota unică, nivelul taxelor şi impozitelor, CAS-ul, scutirea de impozit a profitului reinvestit. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu însoţit de liberalii Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe s-au aflat şi ei în această dimineaţă la Palatul Victoria unde au discutat cu premierul despre clandarul dezbaterii proiectului de buget în Parlament, precum şi despre alte obiective politice, în condiţiile în care se intenţionează şi o remaniere a actualului Cabinet. Călin Popescu-Tăriceanu declara că nu s-a decis când Partidul Liberal Reformator va intra la guvernare, însă portofoliile vizate de liberali ar putea fi Ministerul Finanţelor şi cel al Economiei.