Comisiile de cultură reunite ale parlamentului au decis respingerea candidaturii Narcisei Iorga, propusă pentru CNA

Comisiile parlamentare de cultură reunite i-au audiat, în această dimineaţă, pe cei propuşi pentru a fi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu, propuşi de guvern, au primit aviz pozitiv din partea comisiilor, în timp ce Narcisa Iorga, nominalizată de administraţia prezidenţială, a fost respinsă. Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin, spune că votul din comisie a fost secret, dar presupune că în respingerea candidaturii Narcisei Iorga au contat două elemente.

Georgică Severin: Faptul că doamna Narcisa Iorga, în momentul de faţă, este suspectă într-o anchetă deschisă de DNA exact pe modul de exercitare a calităţii de membru CNA, iar în al doilea rând, cred că pentru unii colegi a contat şi faptul că ni s-a părut mai firesc ca noul preşedinte să-şi nominalizeze candidatul.

În replică, Narcisa Iorga consideră că votul din Comisii a fost unul politic.

Narcisa Iorga: Votul comisiei de astăzi va crea un CNA dominat de PSD, în care opt membri din 11 sunt oameni care gravitează în jurul intereselor PSD în televiziune şi în audiovizual. Dacă parlamentul consideră că aceasta este o decizie care este aşteptată de opinia publică, trebuie să-şi asume acest vot.

Raportul comisiilor de cultură reunite va ajunge în plenul comun al parlamentului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie