România se angajează să susţină Coaliţia Internaţională împotriva grupării teroriste Statul Islamic

România se angajează să susţină Coaliţia Internaţională împotriva grupării teroriste Statul Islamic, în principal prin măsuri umanitare şi logistice. Şeful diplomaţiei Bogdan Aurescu a precizat, la Bruxelles, la prima întâlnire ministerială informală a Coaliţiei, că participarea României nu implică şi o componentă militară. Bogdan Aurescu a subliniat importanţa unei abordări politice extinse, care să contribuie la soluţionarea unor probleme structurale la nivelul regiunii, care au favorizat avansul grupării Statul Islamic – transmite redactorul nostru Carmen Gavrilă.

Ministrul Aurescu a apreciat că participarea tuturor grupurilor etnico-religioase la viaţa politică şi socială şi eliminarea oricăror forme de discriminare şi marginalizare în regiune sunt vitale pentru obţinerea de progrese reale şi tangibile în lupta împotriva jihadiştilor din Statul Islamic.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie