Gimnazii şi colegii din străinătate îşi prezintă oferta la Târgul „World Education”

Sâmbătă şi duminică, 35 de şcoli gimnaziale şi colegii din străinătate îşi prezintă oferta la Târgul „World Education”, care se desfăşoară la Hotelul Athene Palace Hilton, din Bucureşti. Preţul pentru un an de studiu în străinătate se încadrează între aproximativ 20 şi 35 de mii de euro. Reprezentanta târgului, Teodora Răducanu anunţă noi oferte din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Canada sau Scoţia.

Teodora Răducanu: Printre accentele cele mai importante care se vor pune în cadrul târgului se vor număra bursele pe care le oferă şcolile participante, acestea fiind cuprinse între procente de 5 până la 100% din taxa de şcolarizare, taxele pentru cazare, masă, nefiind acoperite de bursă. De asemenea, pentru taberele educaţionale în străinătate se pot oferi reduceri până la 20% din preţul taberei, iar pentru cei care nu reuşesc să facă înscrierea în cadrul târgului, dar reuşesc să aleagă o tabără până pe 15 ianuarie se mai oferă încă reduceri în valoare de 3 şi 5%.

Realizator: Interesul pentru şcolile din străinătate a crescut în ultimii ani datorită sistemului educaţional de calitate şi a şanselor de admitere la o universitate de top, precizează redactorul Felicia Mocanu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie