Mitropolitul Ardealului a sfinţit troiţa ridicată pe locul prăbuşirii unui elicopter, tragedie în care şi-au pierdut viaţa opt militari

Troiţa ridicată în apropiere de satul Stejărişu, pe locul tragediei aviatice de luna trecută în care şi-au pierdut viaţa opt militari în urma prăbuşirii unui elicopter, a fost sfinţită de Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. Au fost prezenţi membrii familiilor celor decedaţi şi primarul comunei Iacobeni, Cori Vasile. Deşi zona este greu accesibilă, monumentul a fost ridicat în doar câteva zile cu angajaţi şi fonduri proprii de către Primăria comunei Iacobeni, de care aparţine satul Stejărişu. Pe crucea de marmură au fost încrustate numele celor opt militari decedaţi, a transmis corespondenta RRA Carmen Vulcan.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie