Cel mai mare brad de Crăciun din ţară, înalt de peste 40 de metri, se va aprinde în centrul oraşului Cisnădie

Cel mai mare brad de Crăciun din ţară, înalt de peste 40 de metri, se va aprinde, în această seară, în centrul oraşului Cisnădie, din apropierea Sibiului. Tot în această seară va avea loc un spectacol cu muzică de fanfară, colinde şi un concert susţinut de Mihai Constantinescu. Pentru că este ajunul de Sfântul Nicolae, 20 de moşi vor împărţi dulciuri tuturor copiilor strânşi lângă brad. Anul trecut, bradul de Crăciun de la Cisnădie a măsurat 37 de metri.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie)