Întrevedere Vladimir Putin – François Hollande

Lupte intense au loc în estul Ucrainei, în pofida anunţului privind posibilitatea încheierii unui nou armistiţiu săptămâna viitoare. Potrivit preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, citat de REUTERS, noi negocieri de pace cu separatiştii pro-ruşi ar urma să aibă loc marţi, la Minsk. Ieri, într-o întâlnire surpriză în apropierea Moscovei, preşedinţii Franţei şi Rusiei s-au pronunţat pentru oprirea imediată a conflictului ucrainean şi evitarea unui nou Război Rece.

La finalul întrevederii, ce a durat peste două ore, Vladimir Putin şi François Hollande s-au despărţit aparent cordial, liderul rus conducându-şi oaspetele pe jos, până la scara avionului. Revenind în clădirea aeroportului, Putin a declarat jurnaliştilor că Rusia şi Franţa susţin reglementarea paşnică a conflictului din estul Ucrainei şi o cât mai rapidă încetare a focului, care, reamintesc, ar putea fi anunţată săptămâna viitoare.

Vladimir Putin: Sper foarte mult că în cel mai scurt timp va fi luată, totuşi, decizia definitivă privind încetarea focului şi, desigur, pornesc de la premisa că va fi restabilită viaţa economică şi că orice elemente ale blocadei acestei regiuni vor fi excluse din viaţa practică, pentru că altfel, ar fi greu de imaginat restabilirea integrităţii teritoriale a ţării. Rusia, după cum ştiţi, susţine integritatea teritorială a Ucrainei. Această ultimă remarcă nu se referă la Crimeea, ea arătând însă că Rusia consideră estul rebel al Ucrainei parte a acesteia.

Constatând apoi că nici Kievul, nici Doneţkul şi Luganskul nu respectă Acordurile de la Minsk, preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că vor fi găsite soluţii acceptabile pentru ambele părţi, accentuând prioritatea încetării confruntărilor militare. Liderul de la Kremlin a subliniat însă că numai după încetarea focului se va putea discuta despre demararea procesului de reglementare politică şi refacerea spaţiului politic unic ucrainean.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie