Românii din Spania au fost invitaţi să se înscrie în Registrul electoral

Românii din Spania au fost invitaţi să se înscrie în Registrul electoral, pentru alegerile locale din luna mai a anului viitor. Aceste înscrieri sunt obligatorii pentru participarea la vot şi trebuiesc făcute, până la 30 decembrie, la primăriile localităţilor. Guvernul regional al Madridului a lansat ieri chiar şi o campanie de informare în acest sens.

Peste 150.000 de români din regiunea Madrid ar putea vota la alegerile locale din mai 2015. De aceea, autorităţile spaniole îi invită să se înscrie în Registrul electoral. Consilierul pentru afaceri sociale, Jesus Fermosel, a prezentat campania de informare a Guvernului regional Madrid:

Jesus Fermosel: Campania urmăreşte să pună la dispoziţie informaţia completă privind procedura administrativă pentru înscrierea în Registrul electoral, obligatorie pentru a-şi putea exprima dreptul de vot. Campania cuprinde difuzarea informaţiei pe site-urile Guvernului regional şi ale primăriilor regiunii unde locuiesc străinii cu drept de vot, dar şi împărţirea a aproximativ 22.000 de pliante cu informaţii în limbile spaniolă, română, bulgară şi engleză. La alegerile precedente, mai puţin de 1% din românii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Această lipsă de participare a dus la accederea în consiliile locale a unor formaţiuni extremiste, cum este cazul partidului Spania 2000, care a obţinut un loc de consilier în Alcala de Henares, oraş unde trăiesc peste 18.000 de români, dar unde doar 200 dintre ei s-au prezentat la vot.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie