Povestea lui Max, câinele erou al Armatei Române

Max, câinele erou al Armatei Române, care a fost scos din rândurile active după trei ani de serviciu în Afganistan, s-a aflat duminică seara în studioul emisiunii „Secvenţial”, realizată de Adrian Ursu. Timp de aproape o jumătate de oră a stat cuminte lângă „mama sa adoptivă”, doamna Sorina Hanea, cea care l-a preluat pentru a-l trata de dirofilarioza de care suferă, şi de Sonia Simionov, reporterul ANTENEI 3 care i-a urmărit povestea timp de trei ani.4

Max a fost primul câine militar care a plecat în misiuni reale în Afganistan, singurul care s-a adaptat climei din teatrele de operaţii şi probabil singurul care nu s-a plâns niciodată de muncă. În urmă cu trei ani, a participat pentru prima dată la parada militară de Ziua Naţională, trecând, cu tricolorul la gât, pe sub Arcul de Triumf, pe blindata MRAP a Armatei Române. Era supranumit „Soldatul cu blană”. Acum este bolnav, a fost diagnosticat cu dirofilarioză, din cauza înţepăturii unui ţânţar a făcut viermi la inimă, aşa că… a fost casat de la unitate. Potrivit aceleiaşi legi care îl întreţine doar pe perioada în care serveşte patria, câinele militar este un activ fix, el neputând fi adoptat.5

Pentru a-l ajuta pe Max, care are nevoie de un tratament costisitor şi de medicamente timp de trei ani de zile, s-a deschis un cont bancar în care se pot face donaţii, cu menţiunea „Pentru Max – soldatul nostru”.

În cadrul emisiunii, realizatorul Adrian Ursu a anunţat şi că, împreună cu Sonia Simionov şi cu Sorina Hanea, a semnat petiţia intitulată „Lege pentru Max”, aflată pe www.petiţieonline.com, pentru elaborarea unei legi de protejare a cailor şi câinilor de serviciu aflaţi în slujba patriei şi prin care se cere membrilor parlamentului şi ai guvernului să demareze demersurile pentru ca aceste animale să poată fi adoptate atunci când ies din serviciu şi pentru a avea o alocaţie financiară, astfel încât cei care îi adoptă să poată suporta cheltuielile pentru asigurarea tratamentului, a hranei, să-i poată păstra în aceleaşi condiţii ani buni după ce au ieşit din serviciu şi, la fel de important, cei care au fost alături de ei în misiuni să aibă drept de preemţiune.1

În Statele Unite există deja o lege care poartă numele unui câine, „Legea Robby”. Robby a fost tot un câine militar care, după ce a fost în teatrele de operaţii, a reuşit prin istoria lui să sensibilizeze lumea. S-a creat o lege şi un monument care îi poartă numele.

De asemenea, cei de la National Geographic au dedicat o ediţie specială câinilor de război, acestor animale care adesea salvează vieţile militarilor.

Şi tot în cadrul emisiunii a fost difuzat şi un reportaj despre activitatea unei organizaţii caritabile care a primit şi un loc în campania „Heroes” a televiziunii CNN. Organizaţia caritabilă „Nowzad Dogs” din Statele Unite a repatriat aproape 700 de câini maidanezi în ţările de unde proveneau militarii aflaţi în bazele din Irak sau Afganistan şi care se ataşaseră de maidanezii care aşteptau la poarta unităţii în speranţa că mai primesc ceva de mâncare sau un semn de afecţiune.2

Aceste lucruri, într-adevăr, se întâmplă în SUA, dar şi în România oamenii pot face lucruri extraordinare împreună, spunea Adrian Ursu, realizatorul emisiunii „Secvenţial”, enumerând şi câteva dintre gesturile de solidaritate exprimate de telespectatori chiar în timpul emisiunii, prin telefon sau email.

Şi, cu ajutorul mai multor oameni, poate că Max ar putea să se vindece de boala parazitară, chiar dacă nu şi de boala cardiacă, şi să se bucure de viaţă mai mulţi ani de acum încolo, ani buni pe care îi merită, pentru că, aşa cum spune şi inimoasa lui salvatoare, are un caracter frumos, o educaţie aleasă, este un militar desăvârşit, dar şi un excelent companion.

(Sursa: ANTENA 3 – Emisiunea „Secvenţial”, 7 decembrie, ora 17:00)

Dana Stanescu