Mare vânător din Săliṣtea de Sus, Gheorghe Paṣca s-a refugiat în munṭi în 1946, căutat fiind de Siguranṭa Statului. După înfiinṭarea Securităṭii, în 1948, presiunile asupra familiei sale au devenit mai mari, aṣa încât fratele său Dumitru i s-a alăturat. Cei doi Paṣca au activat într-un grup de fugari din Dragomireṣti, dar după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să stea mai mult izolat. Au fost mai multe tentative eṣuate de capturare a sa; una dintre acestea a fost cea din decembrie 1950 când a fost trimisă o consăteancă, Ioana Vlad, ca momeală. Femeia a rămas în munte aproape trei ani ṣi a avut cu el doi copii. În 1953 a fost arestată, dar el a scăpat din nou. Trei ani mai târziu a fost prins prin trădare ṣi împuṣcat, lângă Bichigiu, Bistriṭa Năsăud.
Ioana Vlad, Săliṣtea de Sus
„Eu am fost vecină, n-am fost departe. El, [Gheorghe Paṣca] a fost pe păduri. El, dacă a fost vecin, tot a venit pe-acolo ṣi-a zis că pot să-i duc şi eu ceva, no, ca omul din pădure! Eu veneam acasă şi îi mai duceam, el îmi da bani, îi mai duceam mâncare, mai duceam şi ţuică. […]
Dumneavoastră câţi ani aveaţi atunci?
D-apăi, eu în ‘50 m-am dus la el, pe păduri… 25 am avut, să ştiţi. […] Am stat acolo, a fost acea iarnă ṣi-am stat primăvara, vara am născut fetiţa, pe la Sf. Petru. […] Şi-a făcut buncher ca [o] casă ṣi-am stat acolo ṣi-am avut ce mânca, şi-am avut de toate! […] Am făcut fetiţa vara, pe la Sfântul Petru ṣi am stat acolo până a fost [ea] de 11 luni. Şi am fost gravidă cu băiatul când m-a prins, m-a prins primăvara, când ies vitele la munte, mai-iunie… […]
După ce v-aţi întors de la închisoare ce s-a întâmplat?
După ce m-am întors, m-au dus lângă Primărie să stau acolo, că acolo o veni el. [Parcă] el a fost prost să vie acolo la ei, să-l omoare! El n-a venit acolo, m-au ţinut o săptămână şi de-acolo am venit acasă, apăi… M-au adus acasă şi-apăi el venea la o săptămână, mai mă duceam şi eu cu un motiv… Am avut pământ acolo, lângă fraţii lui, că fraţii lui toţi au stat aici pe-o vale ṣi toţi au fost vânători. Şi-apoi mă întâlneam şi mi-a adus de toate, am avut ce mânca, am avut haine, de toate, îmi aducea bani. [Am avut] orice, până a trăit el! Că după ce a murit… […]
Când l-a împuşcat pe el… l-au împuşcat în Bichigiu. Acolo a ştiut [de el] un fecior, că acela tot informator a fost; a venit din armată, ce ştiu eu ce i-a promis – zice lumea, aşa am auzit, că a fost fugit şi el… Şi Paṣca mă întreba pe mine: „Acum, zice, tu nu vrei să vii cu noi?„, mă chema să mă duc iară cu el, da’ unde să mă duc, Doamne fereşte! Şi zic: „Să mă mai duc la moarte, n-am venit de la moarte?!„ Zice: „Să-mi dai un fecior cu mine…„Eu zic: „Nu-mi spune mie! Asta nu ştiu eu ce să faci. Acasă, dac-ai fi bărbat, îmi poţi porunci, da’ eu să zic că e bine ori nu, fă cum vrei tu…„ Zice: „Mi-e urât singur!..„ Ei aveau signal când mergea tată-său cu demâncare la ei şi ciocănea într-un lemn ṣi ieşea feciorul ăla afară… Când a fost, o dată s-a dus şi a ciocănit şi a strigat: „Predaţi-vă, că sunteţi înconjuraţi!„ Da-n timpul acela – el, ce ştiu eu cât a adormit, în ce vreme a fost, către ziuă – i-a ascuns încălţămintea şi hainele, lui Paşca, feciorul acela. Şi el, când a vrut să se îmbrace, n-a avut cu ce. Şi-a dat seama că acela a fost informator… l-a „achitat„: „Mor şi eu, dar mori şi tu!„
Şi-apoi şi el a murit! L-au împuşcat şi pe el, [tot] atuncea l-au împuşcat pe Paşca. L-au împuşcat şi l-au legat cu un lanţ – mi-au povestit oameni de acolo, nişte pădurari – şi-aşa l-au tras după sanie, până în şoseaua principală. L-au suit în maşină şi l-au dus la Năsăud. La Năsăud e îngropat el!”
Maramureṣ: grupul Pop-Oniga
Cunoscut ṣi cu numele „grupul Ţibleṣul”, a fost organizat ṣi condus de Nicolae Pop din Lăpuṣul Românesc, începând cu anul 1949. A fost foarte numeros, uneori cu peste 20 de oameni; printre ei au fost ṣi copiii lui Nicolae, Aristina ṣi Achim Pop. În iarna 1952, într-una dintre ciocnirile cu trupele Ministerului de Interne, le-a fost distrus adăpostul cu alimente. S-au despărṭit în formaṭiuni mai mici, pentru a putea rezista mai uşor. Totuṣi, în martie 1953 grupul de rezistenţă “Ţibleşul” a fost anihilat în întregime. Nicolae Pop, paralizat, a fost arestat ṣi a murit la scurt timp după aceea. Ceilalṭi căzuseră rând pe rând în mâinile Securităţii. Au fost împuṣcaṭi Dumitru Hotico în septembrie 1952, Atanasie Oniga în ianuarie 1953, Vasile Hotea, în martie 1953.
Ilieṣ Dunca din Ieud
„Ne-am întâlnit [cu Vasile Paṣca], prin fratele-acela ce-i şchiop şi prin unchiu-meu. Au luat legătură, că erau pe proprietatea noastră şi-au luat legătură cu ei. […] Eu am rămas la Săcel, cu Chindriş Dumitru. Şi eu m-am întâlnit cu Paşca, eu am fost primul care am intrat în grup la Paşca, pe urmă vără-miu. […]
Colibele erau rămase din proprietate; ne făceam adăpost pe iarnă, adăpost pentru cartofi făceam în pământ, putini cu lapte şi cu brânză tot aşa, în pământ şi la suprafaţă aveam colibele noastre, că nu eram stabili, numai cât era iarnă [stăteam în colibe]. Ştiam pe unde umbla vara, numai noi să ştim. Şi apoi mergeam noaptea, umblam pe hotare şi pe comune noaptea.
Şi cam câţi eraţi în grupul Paşca?
Primul a fost [Vasile] Paşca, că el ne-a fost şef, şeful din punct de vedere, cum să spun… militar. Şi Pop Nicolae era şef din punct de vedere organizatoric, administrativ, cunoştea terenul, munţii, pădurile, tot; Pop Nicolae a fost pădurar, simpatizant liberal. Şi fata lui şi feciorul şi ciobanul.
A fost torturată familia lui grozav şi ciobanul lui, Mâţ Ion. Aşa… apoi Dobre Mircea din Sighişoara, fecior de protopop. Dunca Ilieş, Dunca Gavrilă, verişor, Chindriş Vasile, Chindriş Ştefan, fraţi, Hotico Ion, Hotico Dumitru [pe] care i-a împuşcat Securitatea în comună, în hotarul comunei la noi, când am salvat tot grupul atunci în ´52 şi el a rămas până în ´53; Chindriş Vasile şi cu Chindriş Dumitru, ei s-au prezentat în septembrie, la sfârşitul lui septembrie în ´52, că noi am fost prinşi în 22 februarie ´52. Aşa… Oniga Tănase, preot. Acum să vedeţi dumneavoastră câţi ies la număr. Să vedem, mai găsim pe careva?… Hotea Vasile şi Hotea Ion şi Rusu Ion.
Mâncare de unde luaţi?
De-acasă… numai de-acasă şi prin relaţii cu oamenii. Ne ofereau oamenii şi de la noi din comună, dar noi am fost o familie înstărită şi [familia] Chindriş…
Arme aveaţi?
Aveam! … eu atunci aveam cu arma tăiată de pat – bine, au fost arme mai multe! -rotunjită, mai scurtă. Pop Nicolae avea puşcă de vânătoare, era vânător de mâna întâi. Ăsta, Dobre Mircea avea din asta rusească. Rusu şi cu Hotea aveau de-astea nemţeşti. […] Mai făceam şi instrucţie acolo. Am făcut un platou aşa, mare şi făceam exerciţii seara, ziua, aşa să nu facem gălăgie, stânga-dreapta, trageri. Mergeam pe munte sus, pe Ţibleş, făceam trageri. […] De exemplu Paşca, el stătea de vorbă cu noi şi ne educa, ce să facem, cum să ne păzim de oameni, să nu avem care să ne toarne, să ne trădeze, să nu avem încredere în oameni, asta era… Ne întâlneam cu consătenii de dincolo, de la Târgu Lăpuş, de-ai noştri, [din câte] o bucată de ziar ştiam tot. După asta căutam, ne informam cum se întâmplă în lume, ce se întâmplă în ţară. […]
Şi până la urmă cum aţi căzut?
Până la urmă cum am căzut… Tot trădări din partea… de la Târgu Lăpuş, din comuna Groṣi au fost arestaţi în 26 decembrie ´51. […] Şi noi, după ce am prins de veste că au arestat dincoace, de la Lăpuşul Românesc, am venit încoace, la Maramureş, eu cu văru-meu şi cu Hotico, ca să vedem dacă au arestat şi de la noi pe cineva. Şi-am plecat sâmbătă de la adăpost, era aproape, ca luni la ora 8 să fim din nou la adăpost. Şi aşa s-a petrecut, că la 8 am fost înapoi acolo, la adăpost. Şi mergea batalion de intervenţie cu Securitatea. […] Şi aşa că ne-au urmărit. […] Noi, de unde aveam adăpostul, mergeam pe un picioraş aşa, [de] pădure, dar pădure ridicată, se vedea departe, cam vreo 500 m, o jumătate de kilometru dacă nu mai bine, mergeam şi apoi o luam în stânga sau în dreapta. […] Noi când am ajuns acolo, spre adăpost – mai aveam o linie dreaptă, ca să nu ne slobozim în pârâu, să ieşim mai sus -, ne-au luat! […] Noi puteam trage, să omorâm pe capete soldaţi nevinovaţi care erau pluton de intervenţie, că şi de la noi din sat au fost după noi în urmărire!… A fost o urmărire mare atunci, că atunci a împuşcat Paşca pe Răchită, pe un pădurar din deal. Paşca a fost un om hotărât, dar Paşca n-a fost pe chestii politice, el a fost pe chestii de armament, deţinere de armament. Şi a fost vânător, braconieri din ăştia toţi fraţii lui, vreo trei…”
Ion Hotico din Ieud
„Înainte de Crăciun, în ‘50, am pus întâlnire şi m-au dus pe mine, am mers şi eu cu ei, acolo, în grupul lui Pop Achim. […] No, am stat până în ‘51 cu ei, iarna am făcut-o acolo, cu ei ṣi în ‘51 ne-am despărţit.
Şi cum vă descurcaţi cu mâncarea, cu îmbrăcămintea?
Aveau de unde aduce, din partea Someşului, [aveau] oameni gazdă, n-au fost aşa necăjiţi. Tot neamurile lui Pop Achim, aceia aduceau până la poalele muntelui alimente şi noi mergeam, le duceam acolo unde stam. Oameni şi neamuri, oameni de încredere, dară! ṣi aduceau cu căruţele, puneau acolo sub poalele muntelui şi noi mergeam şi le luam şi le scoteam, le duceam acolo unde stam. […] Şi în ‘50 a fost atacul ăsta, [când] l-au împuşcat pe Mâţ Ion, da’ au scăpat… ṣi-apoi ne-am despărţit atuncea, ştii, noi ieudenii – am fost ṣapte ieudeni – ne-am retras la noi în Maramureş, ei au mers în altă parte, la ei, pe la Someş. […] Aşa că a venit toamna ‘51. Noi, iară ne-am dus în partea Someşului, la Tibleş acolo, în partea ceea şi ne-am făcut bârloage şi noi, unde să iernăm. […]
Noi mai aveam legătură… era acolo, în partea Groşi-ului o pescărie de păstrăvi şi uscătorie… Am stat acolo, că erau păduri de brad, dar era o poiană. Şi s-a dus unul, era numai femeia acasă. […] Şi ne-a spus femeia că atâta armată a ieşit şi a arestat pe toţi oamenii ăia de prin Groşi, toţi îs arestaţi! […] Toată reţeaua a prins-o şi din Suciu de Sus, Suciu de Jos şi Târgu Lăpuş, Groşi şi Lăpuşul Românesc, din satele acelea erau toate! Oameni înstăriţi, oameni şi neamuri de-ale lor… No! i-a arestat pe toţi, vreo 30-40, toţi erau arestaţi. […] Eu, cu Ilieş Dunca şi cu Gavrilă Dunca [am zis] către şef să mergem până în partea Maramureşului, să vedem ce se aude pe acolo ṣi-aşa c-am mers sâmbătă şi să ne întoarcem pe luni înapoi.
Am mers toţi trei până aproape de Ieud, că aveam un neam acolo cu oile ṣi el zice: „Acuma am fost în sat, în Ieud: e plin de armată, abia am ieşit din Ieud, că nu te lasă, e înconjurat…„ No! Amu ce să facem?! Ne întoarcem înapoi… asta a fost duminică. Luni dimineaţa venim şi mergem pe unde-i de mers, pe urme. Şi era ceaţă aşa, prin pădure. Vedem armata: iese dintr-un pârâu de-acela, atâta armată! Ei nu ne-au văzut, că eram aproape dar era ceaţă… […] Şi mergem aşa, într-un vârf şi am tras nişte focuri de armă s-audă, că se aude în pădure, se răsună ṣi am strigat să aibă grijă că merge armata. […] Amu n-am ştiut ce se întâmplă cu ‘ceia. Armata şi Securitatea s-au culcat când au auzit focurile alea de armă. După aceea s-au retras şi ei [fugarii], au lăsat tot acolo [în colibă] şi noi ne-am dus în partea Maramureşului, noi trei. Amu, am ştiut că vine armată şi din colo, vine şi din coace. Amu ne întâlnim şi vin pe urme! Am dat într-un drum de sanie – umbla sania – am ştiut cum să ne pierdem urmele; aṣa a dat Dumnezeu că o urmă de urs a trecut peste drumul ăla de sanie, cu vreo două-trei zile înainte ṣi a fost îngheţată. Noi am călcat în urma ursului, nici nu s-a cunoscut! Şi am mers vreo doi kilometri prin pădure, pe urma ursului. Armata a venit, s-a întâlnit, da’ unde suntem! Dă-i încoace, dă-i încolo, n-a dat de urmele noastre.
Amu, mergem să mâncăm. Era un cumnat al lui Ilieş Dunca la oi, acolo, pe deal, în hotarul Ieudului. A zis Ilieş Dunca: „Nu prea am încredere în cumnatu’ ăsta!„ „D-apăi, unde să mergem? Musai să mergem să luăm legătură cu oarecine!„ […] Mergem, ne facem acolo o colibă, nişte brazi de-aceia… Vedeam armata şi încoa’ şi încolo. El, Dunca Grigore Boboiog, s-a dus în sat şi a mers la Securitate şi a venit cu Securitatea! Direct la noi, că a ştiut unde stăm… şi a venit şi ne-a înconjurat în trei cercuri, n-am putut scăpa nicicum! […] N-am putut scăpa, numa-mpuşcaţi!… Şi ne-am predat.”
Mâine puteṭi citi: Dobrogea, grupul lui Nicolae Fudulea
„Numai când se uita la tine, te dădea cu uitătura jos!”
