Statele Unite intensifică securitatea personalului din alte ţări înaintea publicării raportului privind tehnicile de interogare CIA

Guvernul Statelor Unite a declarat că a crescut securitatea personalului şi a edificiilor sale din întreaga lume înaintea eliberării unui raport al Senatului care, cel mai probabil, va critica metodele controversate de interogare ale CIA. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a afirmat că publicarea raportului, care va avea loc marţi, a fost planificată cu luni înainte. „Preşedintele consideră că este important ca acest raport să fie publicat, pentru ca cei din toată lumea şi de aici, din ţară, să înţeleagă exact ce s-a aflat, iar administraţia şi serviciile secrete, în special, au declasficat cât mai mult posibil din acest raport. Dorim să fim siguri că putem publica acest raport, să fim transparenţi în privinţa lui şi să fim clari în privinţa valorilor americane şi asupra faptului că administraţia crede într-un sistem consecvent cu valorile americane, în care aşa ceva nu ar trebui să se mai întâmple vreodată”. Oficialii americani se tem că publicarea raportului ar putea provoca o reacţie puternică. Acesta va oferi detalii asupra tehnicilor de tortură ale CIA asupra deţinuţilor suspecţi de legături cu Al Qaeda, care ar fi făcut parte dintr-un program secret iniţiat de preşedintele Bush, după atacurile din 11 septembrie 2001.

 

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 decembrie