Un nou procedeu de implantare a unor dispozitive de reglare a debitului cardiac

În premieră în România, specialiştii mureşeni urmează să introducă un nou procedeu de implantare a unor dispozitive de reglare a debitului cardiac, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă doctorul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. El a precizat că este vorba despre o pompă care asigură 7-8 litri de sânge pe minut, punând astfel în repaus muşchiul inimii care nu mai poate face faţă acestei sarcini. Horaţiu Suciu a adăugat că există o listă de circa 100 de pacienţi, dintre care 30 au indicaţie imediată de transplant.

Horaţiu Suciu: Popular se pune o inimă artificială. Este un dispozitiv de asistare mecanică a criculaţiei, pentru că inima rămâne pe loc şi suntem foarte aproape de a face acest lucru, şi în momentul în care o să facem această premieră naţională, pentru că în momentul ăsta nu se face nici unde în România, nu are rost să vă mai spun, o să fiţi primii care veţi afla.

Realizator: Implantarea acestor dispozitive de reglare a debitului cardiac nu înlocuieşte transplantul însă este o soluţie temporară care permite stabilizarea pacienţilor, ne-a transmis corespondentul RRA Raul Matiş.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie