Regizorul Peter Jackson s-a ales cu o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood

Regizorul trilogiei „Lord of The Rings” şi „Hobbit: The Battle of Fiver Armies”, Peter Jackson, s-a ales cu o stea pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood. Evenimentul a avut loc în prezenţa a numeroase staruri şi sute de fani. Steaua dedicată regizorului Peter Jackson a fost amplasată chiar în faţa Dolby Theatre, unde se desfăşoară ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Printre celebrităţile care au participat la ceremonie se numără şi renumiţii actori Elijah Wood şi Orlando Bloom. Regizorul neozeelandez spune că nu a sperat vreodată la o asemenea onoare. „Când aveam 12 ani mă plimbam pe aici şi mă uitam la aceste stele. Nici în cele mai îndrăzneţe vise nu m-am gândit că voi fi astăzi aici şi voi avea propria mea stea”, a spus  Peter Jackson. Peter Jackson a obţinut, în 2004, Oscarul pentru cel mai bun regizor, pentru cel mai bun scenariu şi cea mai bună imagine pentru „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”. Pelicula a mai fost apreciată cu două premii BAFTA pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu, iar Peter Jackson a primit Globul de Aur pentru cel mai bun regizor.

(www.publika.md – 10 decembrie)