Personalul bugetar va beneficia de zile pe 24 şi 31 decembrie

Zilele de 24 şi 31 decembrie vor fi libere pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată. Cele două zile declarate libere vor fi recuperate ulterior, a decis guvernul. Acesta a modificat, tot ieri, prin ordonanţă de urgenţă prevederile declarate neconstituţionale referitoare la controlul judiciar şi la cel pe cauţiune pentru perioade nelimitate. Procurorii pot dispune acum aceste măsuri preventive pentru o durată de 60 de zile, cu posibilitatea de prelungire până la maximum doi ani. Câţiva parlamentari liberali au depus încă de luni un proiect de lege pentru modificarea Codului de procedură penală în ce priveşte durata de aplicare a acestor măsuri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 decembrie