Zilele Bibliotecii Naționale a României. Ediția a XVII-a

Joi, 11 decembrie 2014, în cadrul ediţiei a XVII-a a Zilelor Bibliotecii Naţionale a României, Biblioteca Naţională propune spre dezbatere temele: Cărţile şi Comunismul: 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“: Decembrie 1989 de la suferinţă la performanţă (realizată în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“) şi Modelul cultural brâncovenesc. Reverberații peste timp în arhitectură şi în arta cărții. Bilanțuri la finalul Anului Brâncoveanu.afis decembrie

Începând cu ora 10:00, la sediul Bibliotecii Naţionale (B-dul Unirii nr. 22, spaţiul Symposium, parter), în cadrul secţiunii Cărţile şi Comunismul: 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, Dan C. Mihăilescu, George Ardeleanu şi Sorin Lavric vor analiza în dialog, temele: autor/cititor înainte și după 1989; bibliotecile celor deposedați de biblioteci și fenomenul „lecturii vii” în închisorile comuniste; cenzura, facerea și „desfacerea” fondurilor secrete din biblioteci, arhive și muzee.

Sub titlul Editurile și Comunismul. Radiografia producției de carte de după 1989, Doina Jela – Editura Curtea Veche, Cristina Diac – Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Cătălin Strat – Editura Humanitas, Silvia Colfescu – Editura Vremea, Micaela Ghițescu – Editura Fundaţiei Culturale Memoria şi Dan Erceanu – director al Revistei Bibliotecii Naționale vor vorbi despre rolul jucat de editurile româneşti în descrierea și în întregirea hărții simbolice a literaturii privitoare la flagelul comunist.

În cadrul aceleiaşi secţiuni, Cristina Roiu – Biblioteca Academiei Române – va vorbi despre proiectul Anul 1989 în Europeana. Un sfert de veac de la căderea Cortinei de Fier, iar graficianul Alexandru Ciubotariu – despre Arta benzii desenate – înainte și după 1989.

Ca suport documentar, Biblioteca Naţională propune expoziţia „Timpul ce ni s-a luat”. O radiografie a comunismului prin prisma cărților editate după 1989.

 

Desfăşurată între orele 14:00-16:00 la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ (str. Dem. I. Dobrescu nr. 1, Intrare Scara Regală, Sala Carol I), secţiunea Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“: Decembrie 1989 de la suferinţă la performanţă aduce în dialog martori ai momentelor dramatice prin care au trecut colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare în decembrie 1989, dar şi ai extraordinarei renaşteri şi ai devenirii cunoscute de bibliotecă în cei 25 de ani de după căderea regimului: prof. univ. dr. Ion Stoica, prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, arh. Miruna Berindei, arh. Mircea Voinescu, Horia Popescu, Ştefania Mazilu şi dr. Victoria Frâncu. Moderatori: Voichiţa Dragomir, director general adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” – București şi Claudia Șerbănuță – manager al Bibliotecii Naționale a României.

Cea de-a treia secţiune, Modelul cultural brâncovenesc. Reverberații peste timp în arhitectură şi în arta cărții. Bilanțuri la finalul Anului Brâncoveanu, desfăşurată la Biblioteca Naţională (Symposium, parter), începând cu ora 17:00, va reuni reprezentanţi ai unor instituţii care s-au implicat în organizarea unor evenimente definitorii pentru promovarea personalității domnitorului, de-a lungul Anului Brâncoveanu: Adrian Majuru – director al Muzeului Municipiului București; Doina Mândru – istoric de artă, fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, Emanuel Bădescu – Biblioteca Academiei Române, Emanuela Cernea – Șef al Departamentului de Artă Medievală, Muzeul Național de Artă; Marius Marcu-Lapadat – Decan al Facultății de Arhitectură de Interior, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”; Mădălina Mirea – director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, reprezentanţi ai Ministerului Culturii. Moderator: Doina Mândru.

Cu această ocazie, vor fi deschise expoziţiile: Arta tiparului în epoca lui Brâncoveanu (Colecții Speciale, Biblioteca Națională a României), Arhitectura brâncovenească (Biblioteca Metropolitană), În zilele Prea Înălţatului Domn şi oblăduitoriu a toată Ţara Rumânească, Iō Constantin Basarab Voevod”. Epoca brâncovenească: un secol de exegeză și recuperare documentară, cărți editate în perioada 1914-2014, O istorie care ne privește pe toți: de la Colegiul Sfântul Sava la Biblioteca Națională.

Desfăşurată în cadrul programului Decembrie – sfârșituri și începuturi, 8-19 decembrie 2014, ediţia din acest an a Zilelor Bibliotecii Naționale a României propune astfel câteva momente de reflecție. Dacă în memoria colectivă domnitorul Constantin Brâncoveanu, cel care și-a aflat sfârșitul martiric în 1714, este identificat cu însuși modelul cultural românesc, Revoluţia din decembrie 1989 este percepută ca evenimentul care a marcat sfârşitul celor peste patru decenii de regim politic opresiv şi, deopotrivă, începutul unei epoci a valorilor democratice.

Intrarea este liberă.