Precizări cu privire la cursa TAROM RO 701/2 Bucureşti – Iaşi – Bucureşti, de astăzi 12.12.2014

Cursa TAROM RO 701/2 Bucureşti  – Iaşi Bucureşti, de astăzi 12.12.2014, a decolat la ora de plan, 08:00, ora locală. Condiţiile meteo anunţate la decolare au fost optime pentru operarea zborului conform planului. Pe parcursul zborului condiţiile meteo la destinaţies-au înrăutăţit astfel încât nu au mai permis aterizarea.

Din această cauză aeronava a revenit pe aeroportul „Henri Coandă”, Otopeni, până la momentul în care cursa a putut fi operată în deplină siguranţă.

Erau condiţii bune, dar în două minute s-a lăsat o ceaţă densă şi nu s-a mai putut ateriza. Totul s-a petrecut rapid, nu erau condiţii pentru aterizare. Avionul a rămas în aer timp de o jumătate de oră, în speranţa că se va ridica ceaţa, dar în cele din urmă, din cauza condiţiilor meteorologice, avionul s-a întors pe Otopeni”, a declarat Marius Bodea,Director General Aeroportului Internaţional  Iaşi.

Regretăm situaţia creată, însă prioritatea companiei TAROM este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure.

Despre TAROM

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).