Alina Bica a fost trimisă în judecată

DNA a anunţat ieri că fosta şefă DIICOT Alina Bica, în prezent arestată preventiv, a fost trimisă în judecată pentru că ar fi participat la supraevaluarea despăgubirilor pentru un teren din Bucureşti. Alina Bica este acuzată de luare de mită în valoare de câteva milioane de euro pentru a tergiversa derularea unor cazuri în justiţie. Cercetările DNA arată, conform unor surse citate de reporterul nostru Mădălina Verman, că ar fi implicaţi mai mulţi oameni politici şi de afaceri. Este vorba despre prejudicii estimate la aproape 62 de milioane de euro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 decembrie)