Concert de Crăciun la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti

Institutul Italian de Cultură şi Ambasada Italiei prezintă joi 18 decembrie2014, la ora 19.30, la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti (Str. G-ral Berthelot 19)

 Concertul de Crăciun
Virtuozitatea Trompetei şi a Orgii în Splendoarea Barocă
Capodopere baroce şi de secol XX pentru duetul
Mauro Maur, trompetă
Françoise de Clossey, orgă

În program muzică de: G.B. Lulli, J.S.Bach, T. Albinoni, G. Rossini, N. Rota

Acelaşi concert va fi găzduit în data de 19 decembriela Biserica Romano-Catolică din Sibiu(Piața Mare 2), în cinstea preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis,
şi în 20 decembrie la Biserica Romano-Catolică din Braşov (Str. Mureşenilor 19)

Născut la Trieste în 1958, Mauro Maur a obţinut diploma încă de foarte tânăr şi s-a perfecţionat cu Pierre Thibaud la Conservatorul Naţional Superior din Paris. La 18 ani a început să fie solicitat în Franţa de organişti celebri şi de orchestre de cameră, pentru a participa la festivaluri importante. A obţinut Premiul Oder 2008 pentru Carieră şi în 2009 i-a fost conferit prestigiosul Sigillo Trecentesco, cea mai importantă distincţie acordată de oraşul Trieste. La propunerea Preşedintelui Consiliului de Miniştri, a primit medalia de Cavaliere dell’Ordine al merito della Repubblica Italiana.

Colaborează cu renumite orchestre din Franţa, cu mari solişti şi susţine concerte sub bagheta unor maeştri de renume, precum Riccardo Muti şi Leonard Bernstein. Cariera sa internaţională este caracterizată de o deosebită versatilitate, ceea ce i-a permis să cânte alături de Gloria Gaynor, Placido Domingo şi de Ansamblul „I Solisti Veneti” condus de Claudio Scimone.

A colaborat mai bine de 18 ani cu Ennio Morricone, care i-a dedicat lui Mauro Maur multe fragmente muzicale din filmele sale şi concertul pentru trompetă şi orchestră „Ut” http://it.wikipedia.org/wiki/Mauro_Maur – cite_note-10. Legat de o strânsă prietenie de Giulietta Masina şi de Federico Fellini, Mauro Maur a cântat la funeraliile amândurora.

Născută în 1974, pianista Françoise de Clossey a obţinut diploma la Universitatea din Montréal sub îndrumarea Nataliei Pepin, pentru a se perfecţiona ulterior în muzică contemporană cu fondatoarea grupului Nouvel Ensemble Moderne, Lorraine Vaillancourt. După ce a câştigat concursul de muzică din Québec şi pe cel din Canada, de Clossey s-a afirmat ca solistă la mai multe festivaluri internaţionale şi a cântat în cele mai importante săli de concert din lume. În afară de Canada şi Statele Unite, a susţinut concerte în Italia, Franţa, Germania, Anglia, Elveţia, Austria, Croaţia, Ungaria, Suedia, Spania, Rusia, Letonia, Polonia, Brazilia, Mexic, Egipt, Africa de Sud, Singapore, China, etc.

A lansat numeroase discuri şi a participat la înregistrări pentru radio şi televiziune. A fost asistentă la Universitatea din Montréal, la Conservatorul Santa Cecilia din Roma şi la Musica Riva Festival din Riva del Garda. A semnat un contract discografic important pentru o serie de înregistrări în duet cu Mauro Maur, cu care colaborează din 2003.

Francoise de Clossey a primit Premiul Internaţional “Beato Angelico” pentru Femei 2006 şi Premiul Oder 2008 pentru Carieră.