Creditele oferite de China au dobânda cea mai favorabilă din lume (Ivica Dacic)

Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat, marţi, că organizarea la Belgrad a summit-ului China şi 16 ţări din Europa Centrală şi de Est reprezintă pentru Serbia un avantaj politic, deoarece prezintă Belgradul ca pe o capitală diplomatică, dar, de asemenea, şi economică. „Este vorba despre credite care sunt, ca să spun aşa, aproape fără dobândă, cu rata dobânzii cea mai favorabilă din lume, astfel încât toţi sunt interesaţi să utilizeze astfel de împrumuturi”, a precizat Dacic în interviul acordat pentru Radioteleviziunea Serbia. Totodată, şeful diplomaţiei sârbe a menţionat că China a alocat cel puţin 10 miliarde dolari pentru investiţii în cele 16 ţări participante la această reuniune. „Avem un număr de alte proiecte, dintre care cel mai important este modernizarea şi construcţia căii ferate Budapesta-Belgrad. Am ajuns în faza în care se pot semna documentele”, a subliniat Dacic, care a conchis că „Serbia este cel mai mare prieten al Chinei din Europa, şi că UE este cel mai mare partener al Chinei”.

(www.beta.rs – 16 decembrie)