Dezbaterile pe marginea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2015 continuă în comisiile de specialitate ale Parlamentului

Dezbaterile pe marginea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe anul viitor continuă astăzi în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Ieri au fost avizate bugetele mai multor ministere sau instituţii publice, iar majoritatea amendamentelor opoziţiei au fost respinse.

Opoziţia şi-a manifestat nemulţumirea pentru că majoritatea amendamentelor pe care le-a propus la proiectul de buget pentru anul viitor au fost respinse Mai mulţi parlamemtari PDL şi PNL s-au arătat deranjaţi şi pentru că o serie de miniştri ai Cabinetului Ponta 4 nu au fost prezenţi în comisii. Deputatul democrat-liberal Ioan Olteanu a mers până la a cere suspendarea şedinţei Comisiei pentru administraţie publică, unde urma să se discute despre bugetul Ministerului de Finanţe, aceasta deoarece la şedinţă era prezent doar un director din minister. Şedinţa nu a fost suspendată însă, iar  comisia a dat aviz pozitiv bugetului Ministerului de Finanţe, după ce a respins toate amendamentele propuse.

Aviz favorabil au mai primit, printre altele, Apărarea, Externele, Internele, Munca, Educaţia şi Sănătatea, dar SIE, SRI, SPP şi STS. Comisia pentru sănătate a doptat un amendament din cele 61 propuse, iar Minsiterul Sănătăţii ar putea primi în plus 12 milioane de lei pentru dezvoltare, cercetare şi inovare. Bugetul Minsiterului Justiţiei a fost, la rândul său, avizat pozitiv. Ministrul de resort Robert Cazanciuc a afirmat că acest lucru va permite continuarea unor proiecte importante, printre care consolidarea independenţei justiţiei şi apropierea de momentul în care România ar putea adera la Spaţiul Schengen.

Cei opt noi minişrii ai Cabinetului Ponta 4 care au lipsit ieri de la sdezbaterile din comisii şi-au motivat absenţa prin faptul că nu au depus încă jurământul şi nu pot vorbi în numele ministerelor pe care urmează să le preia.

Bugetului de stat pe 2015 ar putea fi votat de plenul comun al celor două Camere duminică.

RADIO ROMÂNIA ACTUALIT7ĂŢI – 17 decembrie