Senatul a adoptat proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României

Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care prevede constituirea sistemului naţional de securitate cibernetică, acesta reunind autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi şi capacităţi în domeniu. Legea se aplică persoanelor juridice de drept public sau privat. Potrivit actului normativ, deţinătorii de insfrastructuri cibernetice sunt obligaţi să acorde sprijinul necesar la solicitarea motivată a SRI, Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, a SIE, STS, SPP, CERT-RO şi ANCOM în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce le revin acestora şi să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute relevante în contextul solicitării. Legea este iniţiată de guvern, iar Senatul este cameră decizională, după ce legea a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în 17 septembrie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie)