MAE al Rusiei se gândeşte ce măsuri de răspuns să ia faţă de noile sancţiuni impuse de SUA şi Canada

Moscova are de gând să elaboreze măsuri de răspuns în legătură cu noile sancţiuni impuse de SUA şi Canada împotriva Rusiei. „Sfătuim Washingtonul şi Ottawa să reflecteze, totuşi, la consecinţele unor astfel de acţiuni, iar noi ne vom ocupa de elaborarea unor măsuri de răspuns” – se spune în comentariul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Aleksandr Lukaşevici, apărut astăzi, pe site-ul departamentului amintit. În comentariu se face constatarea că SUA şi Canada au introdus noi sancţiuni împotriva oficialilor ruşi de la diferite niveluri, au extins interdicţiile impuse colaborării economice normale. „Trezeşte tot mai multe îndoieli măsura în care iniţiatorii unor astfel de decizii sunt demni de încredere. Suspiciuni au însă câteodată chiar şi cei mai înrăiţi fanatici ai sancţiunilor” – arată Lukaşevici. Diplomatul rus a reamintit faptul că „Crimeea este parte integrantă şi din vremuri străvechi a Rusiei. Locuitorii Crimeii sunt astăzi alături de întregul popor al Rusiei, care niciodată nu s-a înconvoiat şi nu se va înconvoia sub presiunea externă”.
Referitor la noile sancţiuni impuse împotriva liderilor şi a altor reprezentanţi ai „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk, Lukaşevici şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că „este din nou vizibilă lipsa totală de interes a Occidentului în ceea ce priveşte reglementarea conflictului din sud-estul Ucrainei”. „Principala premisă a acestui lucru trebuie să-l constituie dialogul constructiv al Kievului cu Doneţk şi Lugansk. Sancţiunile au însă ca scop subminarea procesului politic – scrie Lukaşevici. Declaraţiile perfide referitoare la „preocuparea pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, importanţa respectării înţelegerilor de la Minsk nu pot ascunde un lucru evident: noua porţie de sancţiuni, impuse de SUA şi de Canada, este menită să sprijine ‘partidul războiului’ de la Kiev.
După cum relatează Interfax, pe 20 decembrie, SUA au introdus măsuri restrictive suplimentare în ceea ce priveşte Crimeea. Se interzice, între altele, exportul de mărfuri, servicii, tehnologie şi importul acestora din peninsulă. Intră sub interdicţie şi investiţiile companiilor americane în Crimeea. Ministerul american al Finanţelor a publicat o listă, alcătuită din 24 de persoane din Rusia şi Ucraina, împotriva cărora au fost introduse sancţiuni – între aceştia se numără procurorul Crimeii, Natalia Poklonskaia, liderii republicilor populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk, Igor Plotniţki şi, respectiv, Aleksandr Zaharcenko, precum şi Oleg Ţarev. Autorităţile canadiene adoptă şi ele noi sancţiuni împotriva Rusiei. După cum se arată în declaraţia premierului canadian, Steven Harper, publicată pe site-ul Cabinetului de Miniştri al Canadei, Ottawa introduce sancţiuni economice şi interdicţia asupra acordării de vize împotriva a douăzeci de cetăţeni ruşi şi ucraineni (nu se precizează care sunt numele acestora).

(www.interfax.ru – 20 decembrie)