Revoluția pe undele radio (V)

22 decembrie 1989, vineri

de Ágota Szentannai
de Ágota Szentannai

Vestea zilei a fost trecerea Armatei Române de partea demonstranților. Totuși, în țară și în capitală se mai trăgea în mulțime, în muncitori, la fabrici. Manifestațiile au luat proporții și s-au extins în multe orașe. Se confirmă știrea conform căreia muncitorii din uzine au început greva generală.

 

Oamenii de pe stradă au început să se organizeze și să ocupe instituțiile strategice, cum ar fi radioul și televiziunea publică. Radio România a transmis la ora 11.00 prima declarație revoluționarilor. Începând cu acel moment, toate evenimentele importante s-au derulat la Radio respectiv la TVR și s-au transmis, pe viu, toate anunțurile, apelurile, chiar și ordinele ale armatei. Ion Iliescu a apărut la Televiziune și a anunțat formarea Comitetului Frontului Slavării Naționale.

 

La ora 13:00 s-a anunțat că Nicolae Ceaușescu a părăsit sediul Comitetului Central la bordul unui elicopter. În continuare se transmiteau apeluri și se solicita contribuția cetățenilor pentru apărarea unor instituții și edificii: Muzeului Național de Artă al României, barajul de la Ciurel, telegraful central din strada Ștefan cel Mare, sediile Securității etc.

 

Radio România, dar și Radio Europa Liberă, au informat și despre ciocnirile din Arad, Cluj, Sibiu, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Satu Mare, orașe în care se trăgea în populație.

 

Radio Europa Liberă. În jurul orei 2:00. Mesaj telefonic din SUA.

Crainic Europa Libera in 1964
Crainic Europa Libera in 1964

„Se pare că cei care trag fac parte din unități speciale ale securității cică efective ale armatei s-au alăturat manifestanților . De multe vehicule blindate pot fi citite sloganuri împotriva regimului și împotriva comunismului, pe fațadele principalelor clădiri din București a fost scrise cu litere mari lozinci anti-Ceaușescu, cum ar fi fost <<Jos Cismarul și savanta!>>. Printre cei care au dispărut sunt pictorul Ion Dumitriu și scriitorul Florin Iaru. În acest moment, celor care locuiesc sau se găsesc în clădirile din zona Universității, nu li se mai permite să iasă din aceste imobile și nici să se apropie de ferestre. Forțele de securitate trag și în geamurile în care se vede lumină. Toată zona este înconjurată de blindate. La ora la care am vorbit la telefon, la toate bisericile din centru se trăgeau clopotele.”

BBC. Știri transmise în zori.

„Azi-noapte, în București au continuat manifestațiile contra regimului președintelui Ceaușescu. În pofida prezenței masive a forțelor de securitate, mii de oameni au umplut Piața Universității înfruntând trupele, are au deschis ieri focul asupra manifestanților. (…) S-au relatat totodată noi demonstrații la Timișoara ca și în alte orașe ale țării.”

Radio Europa Liberă. Ora 8:33. Știri prezentate de Emil Hurezeanu.

„În marele oraș românesc Timișoara armata a fraternizat, se pare, în majoritatea forțelor trupelor de armată cu populația. Timișorenii cer solidaritate națională cu ei, solidaritate internațională! Timișorenii sunt fruntea însângerată a României, dar și fruntea ei de glorie fruntea ei victorioasă. Aceasta este sinteza de ultimă oră pe care o transmit mai multe agenții de presă, respectiv Associated Press de la Viena, care face acest rezumat.”

Radio Europa Liberă. Informație prezentată de Emil Hurezeanu în jurul orei 9:00

Studioul Europa Libera in decembrie 1989
Studioul Europa Libera in decembrie 1989

„O pereche poloneză intervievată de Televiziunea maghiară (…) a declarat că unitățile Securității trăgeau ieri într-o mulțime de aproximativ 3.000 de persoane la Arad. Am văzut și eu imaginea la Televiziune, o poloneză spunând că a văzut cu ochii ei studenți cărora li s-a ordonat să iasă din clădirea Universității, unde fuseseră sechestrați, au fost puși la zid și împușcați. Sunt informații îngrozitoare, informații sfâșietoare! Nu știu în ce măsură pot fi întotdeauna verificate.”

Radio Europa Liberă. Ora 8:45, știre citită de Emil Hurezeanu.

„Agenția de știri maghiară relatează de la București ca demonstranții ar amenința cu greva generală în fabricile din capitală. (…) Postul de radio iugoslav menționează zvonuri neconfirmate care ar circula la București, dar pe care iată, noi reconfirmăm. Chiar în timpul acestor ore de transmisie, primim informații telefonice care ne sosesc din țară, conform cărora studenții ar fi apelat la muncitori să li se alăture într-o grevă generală.

Radio Europa Liberă. Știre citită de Emil Hurezeanu.

„Avem noi informații. O informație foarte importantă primită prin telefon: la uzinele <<Timpuri Noi>>. La orele 22, joi seara, până în noapte la 2:00, noaptea, s-a tras cu arme grele împotriva muncitorilor, după care trupele au îndreptat spre uzinele <<23 August>>.”

Radio România. Prima intervenție a unui revoluționar, din studio, 11:00.

„Frați români! Venim din centrul capitalei noastre, din centrul capitalei României! Frați români, a fost o revoluție pașnică, a noastră, tuturor, nu numai a copiilor, nu numai a tinerilor, a noastră, a părinților, a bunicilor, a tuturor! Suntem emoționați! Am venit aici la Radiodifuziunea Română pentru a vă vorbi, pentru a vă anunța că țara este liberă, pentru a vă anunța că noi toți suntem oameni liberi!”

Radio România. Apel adresat de Dan Cristescu după ora 11:00.

„Vă mai cerem, de asemenea, celor care ați pus mâna pe arme, civililor, să lăsați aceste arme deoparte ! Ele nu pot duce la nimic bun! Poate trebui să ne păstrăm calmul până în ultimul moment! Am vorbit despre cetățenii români, peste românii de pretutindeni. Europa nu mai poate avea granițe. Maghiarii sunt europeni, germanii sunt europeni. Noi nu-i privim ca niște conlocuitori sau națiuni venite, sau nevenite, sau Dumnezeu știe cum le mai spunea clica Ceaușescu. Este cazul, acum, se înțelegem cu toții că suntem fiii Europei și că trebuie să manifestăm pentru o Europă unită, pentru alegeri libere, democrație și pluralism!

Victorie! Bucurie pe culoarele Europei Libere (dec. 1989)
Victorie! Bucurie pe culoarele Europei Libere (dec. 1989)

 

Radio România. Fragment din mesajul Anei Blandiana, difuzat după 11:00.

„Tot ce-am făcut întotdeauna, a fost să vrem să ne apărăm pe noi înșine, tot ce-am făcut întotdeauna, a fost să vrem să fim noi înșine! Sunt fericită ca niciodată în viața mea, acum, să descopăr că <<noi înșine>> nu înseamnă un popor care nu este în stare să se revolte, că este prea cumsecade, ci un popor care, revoltându-se, reușește să rămână pașnic! Vin din Piața Palatului, unde cuvântul de ordine a fost fără încetare: <<Fără violență, fără distrugeri!>>”.

Radio România. Emisiune comună cu TVR, în jurul orei 13.00.

„Am venit aici la Radiodifuziunea Română pentru a vă vorbi, pentru a vă anunța că dictatorul a căzut, pentru a vă anunța că țara este liberă, pentru a vă anunța că noi toți suntem oameni liberi.”

Radio Europa Liberă. Știre citită în jurul orei 13:00, despre plecarea lui Ceaușescu.

Vocea Americii. Buletin de știri prezentat de Nicolae Lujeni, ora 20:00.

„Nicolae Ceaușescu a fost arestat, împreună cu soția sa, Elena, și se află sub paza unităților armate.”

Radio România. Declarația demonstranților prezentată de revoluționarul Dan Cristescu după 15:00.

„Un comunicat din partea cetățenilor care au intrat în sediul Radio-ului român și au deschis acest dialog împreună cu dumneavoastră. Armata trebuie să preia controlul , împreună cu Comitetele de oameni ai muncii din întreaga Românie, pentru a se apăra integritatea corporală și fizică și morală a tuturor celor care manifestă pentru democrație, necesitatea continuării vieții social-economice a țării în condițiile de liniște, calm și siguranță, evitarea oricăror incidente sau provocări capabile să altereze imaginea acțiunilor noastre. Violența aduce violență! Nu vă lăsați duși de sentimente!”

Radio România. Apeluri adresate de Viorel Popescu după orele 15:00.

„Cetățeni ai Bucureștiului, iată, suntem informați că studiourile de radiodifuziune sunt un pericol. Vă rugăm să ieșiți cu toții în stradă, să apărați clădirea radioului din strada Nuferilor. Avem nevoie să putem menține victoria pe care am dobândit-o cu sânge, dragi cetățeni ai României! Nu lăsați să ne scape victoria din mănă. Acum, ori niciodată, trebuie să se instaureze libertatea în România! Oameni și soldați români, oameni de ordine, cetățeni ai Bucureștiului, apărați aceste puncte strategice care reprezintă radioul și televiziunea română! Faceți zid viu în jurul acestor importante mijloace de legătură între noi toți, frații români! Trebuie să apară victoria poporului!”

Radio România. Apeluri adresate de Aurel Ioan Botez și Ștefan Naciu după orele 15:00.

„Sunt arhitectul Aurel Ioan Botez. Fac apel către toți muncitori din construcții, către toate stațiile de betoane: de urgență încărcați toate auto betoniere. Veniți la punctele strategice care sunt anunțate Comitetul Român. Turnați beton, dați drumul la beton și ocupați toate căile de acces. Veniți cu toate utilajele grele, tot ce înseamnă utilaj greu pentru construcții! În spatele betonului puneți aceste utilaje. Nu vor putea să treacă în niciun fel. Suntem aici și vom apăra și cu piepturile noastre!”

Radio România. Informații prezentate de Doina Andrieș și Viorel Popescu. Orele 15:00-17:00.

„Am fost informați de martori oculari că în Piața Palatului se strigă la anumite megafoane că tot ceea ce s-a difuzat la radio și televiziune reprezintă o înscenare. Vă asigurăm, dragi cetățeni ai României: transmitem adevărul! Victoria a folt a poporului și trebuie să rămână a poporului! Să ieșim în stradă cu mic, cu mare, toți cetățenii Bucureștiului, toți cetățenii României și să apărăm această cucerire istorică. Libertate pentru toți românii!

Nu vă lăsați impresionați de…

Doina Andrieș:… megafoanele și informațiile false!”

Radio România. Emisiune comună cu TVR, transmisie directă de la mitingul din Piața Palatului. Mesajul lui Dumitru Mazilu. Orele 17:00

Gen. Gusa - decembrie 1989
Gen. Gusa – decembrie 1989

„Concetățeni , păziți sediile Securității! Opriți arderea documentelor care dovedesc crimele și fărădelegile săvârșite de tiran! Să nu scape! Păziți aeroporturile ! Organizați-vă! Semnul nostru să fie acesta, să se vadă… Să se vadă că suntem cei care dorim ca România să renască, liberă și demnă! (Se scandează: <<Libertate!, Libertate!>>.)”

Radio Europa liberă. Știri prezentate de Nestor Rateș la ora 17:30.

„Primarul Timișoarei s-a adresat mulțimii cerându-i să desemneze un comitet care ar putea prezenta revendicările cetățenilor. Cetățenii au dat un răspuns echivoc, scrie Tanjug. Citez: << Au cerut plecarea conducerii, cu clanul familială în fruntea ei.>>”

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Ordin dat de Generalul Ștefan Gușă, după ora 15:00

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Ion Iliescu prezentat de Teodor Brateș, între orele 13:00-14:00

„Stimați telespectatori, avem marea bucurie de a găzdui aici, în studio, pe Ion Iliescu (Aplauze: Bravo!) El este fiul unui revoluționar, unui patriot, el însuși patriot!”

Radio România. Apel adresat de Ion Iliescu. Ora 14:45.

„Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naționale care să înceapă să pună ordine. Fac apel, acuma este trei fără un sfert! În jur de ora cinci, la sediul Comitetului Central să vină toți cei responsabili, care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm încă de astăzi.”

Radio Europa Liberă. Informație prezentată de Nicolae Stroescu-Stânișoară, între orele 14:30-15:30

„Potrivit ultimelor relatări, fostul ministru de externe Corneliu Mănescu a fost într-adevăr numit în fruntea unui comitet care a preluat puterea după desptituirea lui Ceaușescu.”

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Fragment din discursul lui Ion Iliescu în piața Palatului, după ora 17:00

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Transmisie directă din Piața Palatului, în care se aud voci neidentificate. Orele 17:00

„- Voce: Reflectoarele spre tribuna oficială, vă rugăm! (O altă voce strigă: <<Se trage!, Se trage!>>)

– Voce 2: Suntem informați că se trage contra poporului român! (Rumoare. Fluierături. O altă voce: <<Nu se trage!>>)

– Voce 3: Atențiune! La etajul I, corpul din stânga.

– Voce 4: Fraților, românilor, vă rugăm în ceasul al doisprezecelea, aveți rațiune! Fără violență, fără să folosiți forța! Vă rugăm să ne comunicați ce se întâmplă… (strigăte).

-Vocea 5: Vorbiți, vorbiți, dar nu așa! Se trage? (Mai multe voci: <<Da, da!>> Atunci noi trebuie să stăm liniștiți, fără violență, tot timpul, să nu te despărțim. Rămânem pe loc, nu plecăm! (Se scandează: <<Nu plecăm!>>).”

Radio România. Apel adresat de Viorel Popescu orele 17:00.

„Cetățeni din Piața Palatului, sunteți rugați insistent să eliberați Piața Palatului, pentru ca armata să-și facă datoria. Să lichideze ultimele bande de teroriști care se mai ascund încă în aceste locuri!”

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Transmisie directă din piață, înainte de ora 19:00

„-O voce: Atențiune, atențiune! Apel către toți cetățenii care se află în piață: Vă rugăm să deveniți din nou un grup compact! Deveniți din nou un grup compact! Ocupați întreaga Piață, nu mai este niciun pericol…

-Altă voce: nu mai este niciun pericol! Vă rugăm să îndreptați mașinile de pompieri către colțul clădirii din stânga noastră.( Împușcături.) Către colțul clădirii! Îndreptați mașinile de pompieri către colțul clădirii din stânga. (Împușcături puternice.) Nu mai trageți! Nu mai trageți! Nu mai trageți! Opriți focul! Opriți focul! Sus pe clădire este steagul nostru! Nu mai trageți! Mașinile de pompieri să vină la clădirea din stânga! Mașinile de pompieri să vină la clădirea din stânga. Acolo locuiesc oameni!

-O voce: Fără violență, fără violență!…Fără violență, fără violență! Ocupați din nou centrul pieței! Ocupați din nou centrul pieței! (Împușcături.)”

Studiou de inregistrari Radio Romania
Studiou de inregistrari Radio Romania

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Apel făcut de Ion Caramitru în Piața Palatului, în jurul orei 19:00.

„Civilii care au arme să poftească sus, ca să primiți informații și misuni de luptă. Nu periclitați integritatea celor care sunt… neînarmați! Oamenii terebuie să fie liniștiți jos și să aștepte dreptatea, nu să-și pericliteze viața!”

Radio România. Emisiune comună cu TVR. Dialog ăntre Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în studio, în jurul orei 19:00

„-Gelu Voican: Echipele de autoapărare își fac foarte bine datoria. De abia am putut noi să ajungem acuma.

-Ion Iliescu: În general, cetățenii au fost foarte ordonați, au răspuns conștiincios, în tot orașul s-au creat filtre, baraje de control al circulației. Este un lucru bun! Este un lucru bun! Rugăm pe mai departe, cetățenii organizați în asemenea formațiuni de autoapărare, de inițiativă…

-Gelu Voican: …spontane…

-Ion Iliescu: …să controleze și să ajute stabilirea ordinei în tot orașul. Noi o să ne adresăm după aceea, că trebuie, totuși, să facem să funcționeze tot sistemul de stat, adică ministere, unități administrative, ale administrației locale. Trebuie să se asigure funcționarea organismului social, aprovizionarea populației, alimentarea cu apă, cu energie, cu tot ce trebuie.”

Radio Europa Liberă. Informații despre evenimentele din ziua de 21 și noaptea 21/22, transmise telefonic de la Sibiu. Ora 3:20

 

Radio România. Știre transmisă de către Viorel Popescu îm jurul orei 13.00.

 

Radio România. Știre transmisă de către Doina Andrieș, după ora 15.00.

„Aici Radio București. A, preluat o știre prin telefon. La Sibiu, între armată și securitate și popor sunt lupte dramatice!”

Radio Budapesta. Emisiunea Magazin de seară. Realizatori László Visy și Péter Zentai. Convorbire telefonică între Csaba Böjte și László Kántor de la Cluj, ora 19:00.

„Doamna Cornea a ținut un discurs și aseară în fața sediului partidului și azi dimineață, dar nu s-a auzit! S-a spus că dacă nu se întâmplă nimic, atunci mâine va ține încă un discurs și atunci vor pune difuzoare în toată piața. Dar a fost acea mulțime care a demonstrat prin oraș, toate schimburile din fabrici, și deodată s-a întrerupt emisiunea la radio și atunci s-a spus că a picat (…). Astăzi toată dimineața nu au fost nici poliție, nici armată. Ei apărau doar sediul partidului și Consiliului popular. În altă parte nu au fost. Demonstranții au trecut peste tot fără nicio problemă, nu era nici urmă de soldați sau polițiști. (…) Ieri după amiază, după ora 3:45, atuci a fost prima împușctură, atunci a ieșit armata și de atunci s-a întâmplat numai atâta, de atunci însă evenimentele s-au precipitat.”