Portal on-line de accesare a dosarelor copiilor trataţi la Spitalul Grigore Alexandrescu

Dosarele copiilor trataţi la Spitalul Grigore Alexandrescu pot fi accesate on-line prin crearea unui cont pe portalul www.spitaluldecopii.ro. Deja au fost create cu acordul părinţilor 25.000 de dosare medicale informatizate – a anunţat managerul unităţii. Portalul permite părinţilor să îşi programeze copiii pentru consult în ambulatoriu şi să discute on-line cu medicii prin intermediul secţiunii ‘Forum’.

Manager de proiect, doctor Mihaela Golumbeanu: La pacienţii care au fost internaţi părinţii de acasă pot să acceseze dosarul pacientului medical de-a lungul timpului, deci nu trebuie să fie doar o singură internare, ci mai multe internări în diferite secţii. Atunci ei pot să vadă ce tratament a urmat copilul lui, ce analize i s-au făcut în cadrul spitalului şi ce recomandări li s-au dat la externare pe baza unui cont pe care el şi-l creează singur acasă. Părintele este de acord cu folosirea datelor personale ale copilului şi atunci el va putea să-şi acceseze de acasă sau de oriunde, inclusiv pe de infochioşcurile de la noi din spital.

Realizator: Proiectul a avut o perioadă de implementare de 24 de luni şi a costat aproximativ două milioane de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie