Sfaturi de la Ministerul de Interne

Şoferii sunt sfătuiţi să evite călătoriile pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă pleacă totuşi la drum, e bine să aibă autoturismele echipate pentru condiţii de iarnă. Despre măsurile luate de Ministerul de Interne, Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Monica Dajbog: La nivel naţional, în această perioadă, acţionează în medie 1600 de poliţişti rutieri. La aceştia se adaugă aproximativ 7000 de poliţişti de la structurile de ordine publică. Autorităţile locale din zonele vizate de avertizările de viscol şi ninsoare vor fi pregătite să intervină cu utilajele de deszăpezire şi materiale antiderapante pe toate drumurile, în special pe autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene, pentru curăţarea drumurilor şi menţinerea unui trafic rutier fluent.

Şi la Primăria Capitalei a avut loc aseară un comandament de iarnă. S-a decis între altele să se împrăştie material antiderapant în special în dreptul staţiilor de oprire ale mijloacelor de transport în comun. Condiţiile de iarnă sunt însă şi motiv de bucurie pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi pentru turişti. Pe majoritatea pârtiilor stratul de zăpadă naturală s-a depus deja şi se poate schia în condiţii optime.