Ucraina nu mai permite automobilelor să intre în Crimeea

Ucraina a încetat astăzi să permită trecerea automobilelor prin punctele de trecere „Armiansk” şi „Perekop” de la frontiera cu Republica Crimeea – transmite Serviciul de presă al Vamei Republicii Crimeea. „Din cauza acestor restricţii, la frontieră au început să se formeze cozi alcătuite din cetăţenii care au fost obligaţi să-şi părăsească automobilele şi s-o pornească spre Federaţia Rusă pe jos” – se spune în comunicatul de presă al Vamei din Crimeea. Potrivit datelor departamentului amintit, conducerea Vamei din Crimeea a hotărât, de comun acord cu Serviciul de Frontieră al Serviciului Federal pentru Securitate al Rusiei, să pună la dispoziţie mijloace de transport pentru deplasarea cetăţenilor către punctele de trecere aflate de partea rusească a frontierei. Pe 26 decembrie, Inspectoratul de stat din Ucraina pentru transportul terestru a cerut companiilor transportatoare să sisteze cursele de autobuze spre Crimeea. Astăzi, ministrul transporturilor din Crimeea, Anatoli Ţurkin, a declarat pentru Interfax că Ucraina a sistat în mod unilateral formarea garniturilor de tren spre Crimeea, circulaţia trenurilor între Crimeea şi oraşele ucrainene fiind sistată începând cu 29 decembrie.

www.interfax.ru – 27 decembrie