Coduri galben şi portocaliu de ninsori şi viscol

Ambele atenţionări intră în vigoare la ora 20:00 şi vor expira mâine la ora 23:00.

Poliţia rutieră informează că pe drumurile naţionale şi europene din judeţele Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare. Ninge şi pe mai multe tronsoane ale autostrăzii A1. În toate aceste zone se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi se împrăştie material antiderapant.646x404

Pe DN1 Braşov-Bucureşti, din cauza aglomeraţiei se circulă cu dificultate în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, mai ales pe sensul spre Bucureşti. Poliţia rutieră le recomandă şoferilor ca începând din această seară, odată cu înrăutăţirea vremii, să evite deplasările, iar dacă este absolut necesar să plece la drum să se echipeze pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Ministrul de Interne Gabriel Oprea a anunţat astăzi că până în prezent nu s-au înregistrat persoane dispărute sau izolate, şi nici drumuri naţionale sau judeţene închise din cauza zăpezilor din ultimele ore. El a spus însă că la nevoie se vor închide anumite segmente de drumuri, iar şoferii vor fi informaţi.

Ministrul a recomandat populaţiei din zona de sud a ţării, respectiv, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, să evite circulaţia în această noapte, când va fi cod portocaliu de ninsori şi viscol în unele judeţe şi cod galben în restul acestor zone. El le-a cerut prefecţilor şi poliţiştilor ca, prin intermediul primarilor, să atenţioneze proprietarii pensiunilor din zonele montane asupra condiţiilor meteo, pentru ca informaţiile să ajungă la turiştii care trebuie să se întoarcă acasă.

Meteorologii nu exclud posibilitatea emiterii unui cod roşu de vânt puternic.

Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie: Intensitatea maximă a viscolului va fi după ora 2:00 la noapte, până după ora 12:00 ziua. Nu excludem posibilitatea ca în timpul maximulului viscolului, este posibil dacă se depăşesc 90 km/ora, Administraţia Naţională de Meteorologie să emită cod roşu, din informaţiile de care dispunem cu probabilitate mare în zonele Buzău, nordu judeţului Ialomiţa, Făureni, Brăila, Râmnicu Sărat, în sudul judeţului Vrancea. Cam aceea este zona în care ne aşteptăm ca intensitatea vântului să fie atât de mare încât să se îndeplinească criteriile de emitere a codului roşu, în intervalul 6:00 dimineaţă – 12:00 ziua.