Şeful diplomaţiei austriece susţine că, în acest moment, Ucraina nu are perspective de aderare la NATO

Ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, a declarat pentru publicaţia „Tiroler Tageszeitung” că „Europa nu va obţine nimic bun de pe urma faptului că Ucraina cochetează cu Alianţa Nord-Atlantică şi că, în acest moment, Kievul nici nu are perspective de aderare la NATO”. „Sunt 100% sigur că această cochetare a Ucrainei cu NATO nu ne va aduce nimic bun, deşi, în acest moment, ţara nici nu are perspective de aderare la Alianţă” – a afirmat ministrul. Pe de altă parte, Kurz a subliniat că Ucraina are dreptul suveran de a alege calea pe care vrea să meargă. „Dar dacă Ucraina alege calea neutralităţii, Austria este dispusă să-i ofere asistenţă de specialitate” – a precizat ministrul. În opinia lui, Sebastian Kurz, conflictul din Ucraina reprezintă o ameninţare imediată inclusiv la adresa securităţii Austriei şi s-ar putea transforma într-un alt război rece în Europa. „Rusia nu este interesată ca ţările din imediata sa vecinătate să evolueze politic şi economic, deoarece poveştile lor de succes ar putea fi în contrast cu situaţia din Federaţia Rusă” – a explicat şeful diplomaţiei austriece. „Dar există ceva care nu se discută: dacă ţara alege libertatea, statul de drept şi democraţia, atunci este corect ca această opţiune să fie susţinută pe deplin, indiferent dacă Rusiei îi place sau nu” – a declarat Kurz. Potrivit ministrului austriac, în termeni economici, există o confruntare între Uniunea Economică Eurasiatică şi Uniunea Europeană. „Trebuie să ne mişcăm în direcţia convergenţei acestor organizaţii, pentru ca ţări precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova să poată înainta spre UE, dar din punct de vedere economic să coopereze cu Rusia” – a explicat Kurz.

(www.eurointegration.com.ua – 30 decembrie)