Vladimir Putin speră că FMI va continua să sprijine Ucraina

 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, au avut, luni, o convorbire telefonică, în cadrul căreia au discutat despre situaţia financiară şi economică în contextul crizei din Ucraina – informează Biroul de Presă al Kremlinului. Potrivit sursei menţionate, Putin a subliniat în cadrul conversaţiei măsurile întreprinse de Federaţia Rusă pentru a ajuta economia ucraineană, în special facilitarea obţinerii de asistenţă financiară din partea FMI. De asemenea, Kremlinul precizează că preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că FMI va continua să sprijine Ucraina în vederea soluţionării „problemelor sale majore”. „Putin şi Legarde au convenit să menţină legătura” – mai informează Biroul de Presă al Kremlinului.

(www.korrespondent.net – 30 decembrie)