Clujul este noua Capitală Europeană a Tineretului

Clujul este, de astăzi, noua Capitală Europeană a Tineretului. Pe tot parcursul anului, aici vor avea loc peste 1.500 de evenimente – unele în premieră, cum ar fi un festival de jocuri electronice şi un Campionat european de orientare pentru tineri. Mii de localnici s-au strâns azi-noapte în centrul medieval al oraşului pentru a întâmpina, în ciuda gerului, trecerea în acest nou an.

Frigul nu i-a descurajat pe clujenii care au vrut să serbeze în centrul oraşului noul titlu de Capitală Europeană a Tineretului. Cea mai mare pretrecere din oraş a fost cea organizată în Piaţa Unirii, acolo unde au avut loc concerte, dar şi un spectacol de lasere şi lumini, precum şi un foc de artificii.

Pe lângă vinul fiert vândut în căsuţele instalate pentru târgul de Crăciun în centrul oraşului, cei care au petrecut noaptea dintre ani în Piaţa Unirii au primit şi şampania oferită de Primărie. 700 de sticle de şampanie au fost destupate pentru a sărbători noul an.