Coreea de Nord condamnă sancţiunile impuse de către SUA

Coreea de Nord condamnă sancţiunile impuse de Statele Unite, precizând că măsurile impuse arată ostilitatea Washingtonului faţă de Pyongyang. Un oficial coreean a declarat pentru KCNA, agenţia de presă nord-coreeană, că sancţiunile afectează suveranitatea şi posibilitatea Coreei de Nord de a se apăra. Preşedintele Obama a decis impunerea noilor sancţiuni vineri, acuzând Coreea de Nord pentru atacul informatic lansat asupra companiei Sony Pictures, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 ianuarie)