Doi membri ai echipei americane de schi au murit într-o avalanşă în Austria

Doi americani au fost ucişi de o avalanşă, în timp ce schiau în apropierea bazei europene de antrenament din Alpii autrieci. Cei doi bărbaţi erau membri juniori ai echipei americane de schi. Ronnie Berlack, care avea 20 de ani, şi Bryce Astle, care avea 19 ani, şi-au pierdut viaţa în timp ce schiau în staţiunea Soelden. Ei coborau de la 3000 de metri, pe muntele Gaislachkogel, când s-a declanşat avalanşa. Potrivit rapoartelor iniţiale, alunecarea de zăpadă a început după ce schiorii au părăsit pârtia amenajată. Alţi patru schiori, care îi însoţeau pe cei doi, au scăpat nevătămaţi.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 ianuarie)