Sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza

La 6 ianuarie credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se botează cu botezul pocainţei – a lui Ioan -, El Cel fără de pacat, asumând păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpara prin scump sângele Sau, pe Golgota. Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatăl a marturisit despre El. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfânt S-a pogorat în chip de porumbel peste El şi Fiul a primit botezul lui Ioan.

De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, aceasta din urma denumire provenind din limba greacă şi înseamnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamna înnoirea omului creştin.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Boboteaza are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mantuitorul a fost botezat în apele Iordanului de către Ioan Botezătorul.